Web Analytics

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii

de | 23.08.2018 14:00 | Cultură

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vine în întâmpinarea iubitorilor de lectură, în fiecare săptămână, cu cele mai recente achiziţii de carte – romane de dragoste, poliţiste, fantastice, de călătorii, de aventuri sau lucrări ştiinţifice.
# Pentru cei care doresc să-şi lărgească orizonturile cunoaşterii, sugerăm următoarele titluri de carte: Raluca Tudor, ”Cu blogul pe glob: new media între investitori și gospodine” (București, Editura Tritonic, 2014); Dominique Venner, ”Istorie şi tradiţie la europeni” (București, Editura Orizonturi, 2017); Petre Popa, ”Interviuri nonconformiste de pe patru continente” (Pitești, Editura Ordessos, 2015).
# În domeniul psihologiei, recomandăm: Serghey Nikolaevici Lazarev, ”Vindecarea sufletului” (Editura Satja Juga, 2017); Pierre Galimard, ”Psihologia adolescentului de la 11 la 15 ani: transformări, conflicte și descoperiri ale adolescenței” (București, Editura Meteor, 2017); Marius Mihai Lungu, ”Eliberarea de jocurile minții: ghid practic pentru iluminare” (București, Editura Atman, 2015).
# Pentru iubitorii de biografii, recomandăm: Hedwig Gusto, ”Adolf Hitler: chipul răului în istoria omenirii” (București, Editura Litera, 2017); Cristian Moșneanu, ”Regina Maria” (București, Editura Librex, 2018); Cornel Bîrsan, ”Doamne și domnițe, jupânițe și amante ale domnitorilor români” (București, Editura Librex, 2017).
# Iubitorilor de literatură română le recomandăm următoarele titluri: Doina Ruști, ”Fantoma din moară” (Iași, Editura Polirom, 2017); Stelian Tănase, ”Partida de vânătoare” (București, Editura Vremea, 2018); Steluţa Istrătescu, ”Nu așteptam pe nimeni” (Iași, Editura Sympoesium, 2018):
Cei care vor să citească acasă cărţile menţionate mai sus sunt așteptați la Secţiile de Împrumut – Ştiinţă şi Tehnică, respectiv Beletristică ale Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu ” Argeş.
Daniela Tudose – bibliotecară

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii