# Sîmbătă, 16 octombrie. Amiază, după lansarea de la Piteşti a „Cărţii şoaptelor”. Miros de frunze ude, răcoare. Scăpăm de ploaie în saloanele baroce din „La Dolce Vita”. Varujan, istovit după întîlnirea cu cititorii, vrea o palincă. Ştie că, dacă vorbeşti mult, pierzi ceva din suflet.  Omul public, fîntînă la marginea drumului. Despre el, toată lumea şi-a făcut o părere. Şi nu poţi să i-o schimbi. Varujan nu face excepţie. Unii, văzîndu-i tenul arămiu şi pălăria aceea cu boruri largi, îl consideră un mag oriental, gata să scoată panglici şi porumbei. Păcat de pălărie, că a aruncat-o în mulţimea alegătorilor lui Băsescu. Alţii, numărînd cîte femei îl înconjoară, ştiu precis că au de-a face cu un Don Juan de Calea Victoriei, cu un Crai de Curtea Veche. În fine, există voci care-l numesc „cel mai mare finanţist dintre poeţi”, ca şi contra-voci, ce susţin viceversa, mai ales de cînd doamna Udrea a găsit visteria goală. De fapt, Varujan este cu mult mai mult. E suma amintirilor unui neam ales, prigonit pînă la genocid la început de secol XX. Şi despre care dă seamă în „Cartea şoaptelor”. Un roman care conţine istorie mică şi istorie mare, portrete memorabile, tristeţi orientale şi atrocităţi, pilde armeneşti şi vorbe de duh, metafore ale sîngelui şi filosofii ale jocului de table. O carte scrisă elegant, cu frază vibrantă, barocă, departe de mizeriile minimalismului.  Am ajuns la felurile principale – mizăm pe bucătăria italiană şi pe vinul roşu. În timp ce unii laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură sunt seci şi acizi ca un Jidvei, Varujan poate fi comparat cu-n vin de Jerez, onctuos, cu buchet dulce-amărui, cu note de scorţişoară şi piper. Îl ascult povestind bancuri cu Radio Erevan şi mă gîndesc că oamenii ar trebui, pe măsură ce îmbătrînesc, să-şi cîştige dreptul de a citi numai ce le face plăcere şi de a se întîlni numai cu prietenii…
# Duminică, 17 octombrie. Pentru adepţii teoriei conspiraţiei a venit Crăciunul! „Comisia Trilaterală”, elita finanţelor, politicii şi business-ului, s-a întîlnit la Bucureşti, departe de ochii curioşilor. Concert privat la Ateneu, dineu la Cotroceni, acces strict controlat la discuţii. Participanţi grei – Peter Sutherland, preşedintele “Goldman Sachs International” şi al “London School of Economics”, Jacob Frenkel, preşedintele “JP Morgan Chase International”, fost guvernator al băncii centrale a Israelului, Mario Monti, preşedintele pentru Europa al Trilateralei, care este şi preşedinte al celebrei universităţi Bocconi din Italia, fost comisar european pentru concurenţă, Wolfgang Ischinger, şeful departamentului pentru relaţii guvernamentale la “Allianz”, fost ambasador al Germaniei în SUA, lordul Kerr of Kinlochard, vicepreşedinte al “Royal Dutch Shell”, fost ambasador al Marii Britanii în SUA, şi Nigel Higgins, preşedinte executiv al “Rothschild”. Amfitrioni – Mugur Isărescu şi Mihai Tănăsescu, singurii români membri ai „Trilateralei”. Cum discreţia a fost cuvîntul de ordine, mass media n-a avut acces la discuţii. Însă există indicii lămuritoare asupra agendei întîlnirii. Mesajul preşedintelui Băsescu, mai curînd un raport cerut de Iluminaţi, a privit situaţia geostrategică a României, ca ţară de frontieră a Uniunii Europene. Este limpede că „Trilaterala” a devenit interesată de acest spaţiu şi de ultimul conflict îngheţat al continentului, acela din Transnistria. Probabil că se doreşte o retragere a ruşilor din zonă, ceea ce ar permite Ucrainei să mai respire un pic iar Republicii Moldova să se apropie de UE. În schimb, Moscova ar putea fi invitată sub umbrela NATO, ceea ce i-ar pica foarte bine, întrucît ameninţările vin acum dinspre Iran şi China. Iar noi, românii, vom fi un fel de grăniceri, la margine de imperii. Mai umblă vorba că Iluminaţii au analizat şi situaţia internă a ţării noastre, Meleşcanu şi Baconski vorbind despre cum am ajuns şi cum trecem prin criză. Concluzia ar fi fost ca să se continue transformarea statului român dintr-unul social într-unul minimal, printr-un nou ciclu guvernamental de dreapta. Asta ar implica desprinderea PNL de PSD şi o viitoare alianţă cu ce mai rămîne din PDL, după alegeri. „Comisia Trilaterală”, adeptă a unei ideologii globaliste, nu vede cu ochi buni protestele sindicale din Europa, nici politicile de stînga. Zbigniew Brzezinski, ideologul său de marcă, consilier pe probleme de securitate naţională în administraţia Carter, consideră că statele naţionale nu mai pot oferi soluţii viabile noilor provocări economice şi sociale. Simplificînd, conform lui Brzezinski, transnaţionalele şi finanţa mondială au mai multe resurse şi mai multe creiere luminate decît guvernele. Astfel, în următorii ani, ele vor prelua multe atribute ale statelor naţionale, de la educaţie şi demografie pînă la diplomaţie şi securitate.  Noua Ordine Mondială, nu? Sau mai bine să-i spunem Imperium. Adică un tip de conducere socială care nu mai emană din votul maselor. Elitele financiare, comerciale, tehnologice, de cunoaştere devin conştiente de puterea lor, se impun în faţa statelor naţionale şi modelează realitatea în propriul interes. Lumea lor va fi una fără graniţe, cu transporturi rapide şi comunicaţii globale, cu elite nomade şi capitaluri volatile, cu o lingua franca a conducătorilor şi cu dialecte naţionale ale conduşilor, cu diverse civilizaţii corporatiste şi o singură cultură populară. La romani, Imperium era puterea conducătorului, acordată de zei.
# Luni, 18 octombrie. Aflu cu plăcere, dintr-o foaie locală, că un ipochimen, alungat din judeţ de mulţimi furioase, ar vrea acum să se întoarcă, sperînd că s-au liniştit lucrurile. Ho, ho, ho! Întoarce-te, bătrînelule, întoarce-te! Şi apleacă-te puţin… O mulţime de mădulare viguroase te aşteaptă.
(Cristian Cocea)