Web Analytics

Abia plecat cu scandal, “Berlusconi” vrea iar la PSD

de | 28.10.2010 18:50 | Culise

Cine credeţi că stătea cuminţel vinerea trecută la Biblioteca Judeţeană, să-l aştepte pe Adrian Năstase la finalul ceremoniei de lansare a volumului 3 din cartea intitulată Codul Zambaccian? Berlusconi! Mai exact cel poreclit Berlusconi, nimeni altul decât controversatul om de afaceri Cătălin Rădulescu. Omul a avut un circuit halucinant în politică. Fost şef al FSN Argeş la începutul anilor ’90, el a blendărit ce-a blendărit pe la PD, până ce, cam prin 2004, înainte de alegeri, a trecut cu surle şi trâmbiţe la PSD, gândind că partidul lui Năstase va rămâne la putere, iar el va prinde ceva gras de ros. N-a fost să fie, după care a urmat o tentativă eşuată a sa de a reveni la PD. Chix din nou, aşa încât Berlusconi a rămas în PSD, în adormire. Până acum câteva luni, când iar l-au încăierat nervii şi, printr-o scrisoare deschisă, plină de acuze la adresa şefului PSD-Argeş, Constantin Nicolescu, s-a declarat plecat din PSD. Gândind, la fel, că-şi va face loc la PDL. Trebuie spus că Berlusconi se recomandă a fi fin al lui Videanu şi prieten la cataramă cu „băieţii de la Golden Blitz”, Besciu şi Vulpescu, aşa încât i s-ar cuveni o poziţie privilegiată la PDL. Când, ce să vezi! Chiar la Congresul de acum o săptămână şi jumătate al PSD, Cătălin Rădulescu stătea băţ, ca reprezentant al revoluţionarilor. Ba mai mult, cum spuneam, vinerea trecută îl aştepta pe Năstase la Bibliotecă să-i prezinte niscaiva omagii pentru cartea lansată. Mai înţelege ceva… Omul a făcut atâta balet între PSD şi PDL încât probabil că nu mai ştie nici el pe ce cracă joacă. Mare e grădina politică, dar uite că Rădulescu încă îşi mai caută un loc în ea.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii