În fiecare săptămână, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş îşi propune să popularizeze noutăţile editoriale care există în fondul de carte al bibliotecii. Fie că este vorba despre romane de dragoste, poliţiste, fantastice, de călătorii, de aventuri sau lucrări ştiinţifice, toate se adresează iubitorilor de carte, indiferent de vârstă.
În această săptămână, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” vă recomandă:
# Familia este vitală pentru dezvoltarea armonioasă a imaginii de sine a copilului şi pentru inducerea unui tonus psihic capabil să impulsioneze valorile pozitive ale individului. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre relaţia de interdependenţă dintre părinţi şi copii, care are menirea de a furniza resursele interioare necesare individului pentru depăşirea situaţiilor critice din viaţă, vă recomandăm două noutăţi editoriale din domeniul psihologiei: Stephane Clerget, „Ghidul adolescentului pe înţelesul părinţilor” (Bucureşti, Editura Minerva, 2011); Elena Bonchiş, „Familia şi rolul ei în educarea copilului” (Iaşi, Editura Polirom, 2011).
# Tot în domeniul psihologiei, vă semnalăm apariţia următoarelor lucrări: David Feinstein, „Psihologie energetică” (Iaşi, Editura Polirom, 2011); Solomon Marcus, „Paradigme universale” (Piteşti, Editura Paralela 45, 2011).
# În sfera politologiei, trei noutăţi editoriale: Vladimir Tismăneanu, „Despre comunism: destinul unei religii posibile” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2011); Richard Crossman, „Zeul care a dat greş” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2012); Victor Suvorov, „O să vă îngropăm! Cronica măreţului deceniu” (Iaşi, Editura Polirom, 2012).
# Pentru cei pasionaţi de romane gen thriller psihologic şi thriller juridic, vă sugerăm: S.J. Watson, „Înainte să adorm” (Bucureşti, Editura Trei, 2011); John Grisham, „Primul caz al lui Theodore Boone, puştiul avocat” (Bucureşti, Editura RAO, 2011)
# Adolescenţii care vor să-şi înţeleagă mai bine viaţa şi trăirile lor, pot citi două romane fascinante: Stefan Merill Block, „Povestea uitării” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2011); Jay Asher, „Cele treisprezece motive” (Bucureşti, Editura Leda, 2012)
Pentru cei care vor să citească cărţile menţionate mai sus acasă, vă invităm la Secţiile de Împrumut – Ştiinţă şi Tehnică, respectiv Beletristică, ale Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş.
C. Vandici, D. Tudose




0 Comentarii