Web Analytics

Berevoiești. O femeie de 30 de ani a murit la o fermă de animale.Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauza decesului

de | 20.07.2021 23:31 | Actualitate

Poliţiştii şi procurorii au declanşat o anchetă, marţi, după ce o femeie a murit la o fermă din Berevoieşti, judeţul Argeş. Femeia era cunoscută cu afecţiuni medicale, dar deocamdată nu s-a stabilit cauza decesului, potrivit news.ro.

”Poliţiştii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung desfăşoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul unei femei de 30 de ani. Iniţial, în cursul după-amiezii, a fost solicitat doar un echipaj medical, la o fermă de animale din comuna Berevoeşti, însă ulterior, personalul medical a solicitat intervenţia poliţiştilor, având în vedere că a fost constatat decesul persoanei pentru care au fost solicitaţi”, a transmis, marţi seară, IPJ Argeş.

Sursa citată a precizat că persoana era cunoscută cu probleme medicale, iar cu ocazia cercetării, în urma examinării exterioare sumare, nu au rezultat suspiciuni.

”Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cauza decesului urmează a fi stabilită în urma efectuării autopsiei”, au mai precizat poliţiştii.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii