Caz șocant la camera de gardă din Târgu Jiu, unde o mamă a trăit clipe de coșmar alături de fiul ei. După ce micuțul de 7 luni a fost internat pentru enterocolită, asistentele l-au înțepat cu acul de aproximativ 30 de ori pentru a-i monta o branulă. În acest caz a fost deschisă o anchetă.
Pe lângă nepriceperea asistentelor, mama bebelușului a criticat și condițiile precare din spital, lipsa aerului condiționat, a plaselor pentru țânțari și prezența insectelor în saloane.
„Montarea unei branule la un copil mic nu este o procedură medicală facilă. În mod special când este vorba de un sugar paratrofic care are un capital venos deficitar. A fost un incident nefericit, dar există momente în care abordul venos nu poate fi realizat. Asistentele medicale sunt la rândul lor mame și empatizează cu fiecare mamă și copilul acesteia. Unitatea medicală este în plin proces de reabilitare energetică”, a spus Mihaela Țicleanu, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Deși spitalul este în proces de modernizare, tânăra mama a declarat pe rețelele sociale că nu poate accepta faptul că incompetența personalului de la spitalul județean ar fi putut fi fatală pentru fiul ei.
0 Comentarii