În noaptea de luni spre marți, 24 spre 25 noiembrie, puțin după miezul nopții, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au făcut semnal de oprire unui autoturism al cărui conducător auto fusese observat adoptând un comportament agresiv în trafic, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare, la ieșirea din parcare.

Citește și: Percheziții la rețeaua cu buletine false, vândute unor cetățeni străini: sunt vizate inclusiv instituții publice
Dar, potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, cel aflat la volan nu s-a conformat, fiind necesară urmărirea acestuia.
În scurt timp, autoturismul a fost oprit, iar cu ocazia verificărilor, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 31 de ani, din Pitești, rezultând indicii cu privire la posibilul consum de alcool de către cel în cauză.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii, prin analize de specialitate, a valorii alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind conducerea sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat.
De asemenea, cel în cauză a fost sancționat contravențional ca urmare a abaterilor de natură contravențională, cu amenzi în valoare 2.835 de lei, conform OUG 195/2002R.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor ce se impun.




0 Comentarii