Web Analytics
scris miercuri, 07.05.2025

Baschet. FC Argeș are un test dificil. „Hai să umplem Pitești Arena!”

Pitești Arena găzduiește meciurile 3 și 4 din sferturile de finală ale Ligii Naționale de Baschet Masculin, în care FC Argeș Basketball o înfruntă pe CS Vâlcea 1924. Iar în meciul al treilea, care are loc miercuri, 7 mai, de la ora 19, sprijinul piteștenilor este mai important ca oricând.

Baschet. FC Argeș are un test dificil. „Hai să umplem Pitești Arena!”

Citește și: Familia, secretul reușitelor din teren ale portarului Cătălin Straton

Echipa din Vâlcea conduce seria cu 2-0, după două meciuri dominate, în mare parte, de alb-violeți. Din păcate pentru FC Argeș, ultimele minute ale fiecărui meci disputat la Râmnicu Vâlcea au consemnat revenirea „lupilor”, care s-au impus la limită. În meciul al doilea, de exemplu, gazdele au obținut victoria „pe sirenă”, cum se spune.

Înaintea primului meci contra Vâlcii, Nebojsa Vidic, antrenorul piteștenilor, a lăudat jucătorii echipei adverse, remarcând calitatea individuală foarte bună și rolul foarte bine stabilit al fiecărui jucător. Totuși, sârbul arăta că nu se teme și spunea că adversarii pot fi învinși cu un baschet bun și cu ajutorul fanilor.

Iată dar că FC Argeș are mare nevoie de susținerea suporterilor. Un eventual succes în meciul al treilea, programat, miercuri, 7 mai, poate prelungi seria, care ar continua vineri, 9 mai, tot la Pitești Arena.

Chiar și primarul-suporter Cristian Gentea a făcut un apel pentru o prezență cât mai mare, diseară, în sala Polivalentă din Pitești.

După performanța extraordinară de la fotbal, astăzi susținem echipa noastră de baschet! Haideți să umplem Pitești Arena și să fim alături pe drumul care ne poate duce în semifinalele campionatului! Victorie! Apoi încă una și un duel decisiv!” – a transmis edilul-șef pe pagina de Facebook.

Vă reamintim că invitată special la partida de miercuri este Diana Stănciuleasa, finalistă la X Factor România, o cântăreață în vârstă de 16 ani, născută la Pitești.

Terenul propriu ne dă forță! Hai, FC Argeș!” – a transmis și Primăria Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită