Un bucureștean din Sectorul 5 a căzut victimă unei escrocherii orchestrate de doi cetățeni străini care s-au dat drept curieri ai Băncii Naționale a României.
Sub pretextul că îi protejează finanțele de o presupusă fraudă bancară, indivizii l-au convins pe bărbat să le predea zeci de mii de lei. Totul a fost pus la cale cu ajutorul unor complici care s-au recomandat drept polițist și expert în securitate cibernetică.
Totul a debutat cu un apel telefonic în care victima a fost informată că ar fi fost implicată, fără voia sa, într-o fraudă bancară. Un pretins polițist i-a explicat că persoane necunoscute au contractat credite în numele său, iar pentru a-și recupera banii, trebuie să colaboreze cu un „curier autorizat” al BNR. La scurt timp, un bărbat s-a prezentat într-o parcare din Sectorul 5 și a colectat de la victimă suma de 23.800 de lei, pretinzând că urmează să o predea instituției bancare pentru „verificări”.
Citește și: Înțelegeri la achizițiile publice din pandemie. Consiliul Concurenței anchetează cinci firme
În ziua următoare, escrocii au încercat să continue planul. De această dată, întâlnirea a avut loc în apropierea unui parc din Sectorul 6, unde unul dintre falșii curieri urma să primească alți 14.000 de lei. Pentru a păstra aparențele, acesta i-a înmânat victimei documente falsificate care purtau antetul și sigla BNR, justificând o pretinsă „cesiune de fonduri”.
Când bărbatul le-a spus că nu are întreaga sumă promisă, lucrurile au degenerat. Unul dintre suspecți l-a atacat fizic, lovindu-l repetat în față și provocându-i răni care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.
În acel moment, poliția – aflată pe urmele acestora – a intervenit prompt și i-a reținut în flagrant. Cei doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de înșelăciune în formă continuată, uz de fals, complicitate la înșelăciune și lovire sau alte violențe.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a confirmat că a fost deschis un dosar penal, iar ancheta este în plină desfășurare pentru identificarea și altor posibili complici.
Autoritățile anunță că instituții precum Banca Națională a României sau poliția nu trimit niciodată angajați la domiciliu pentru a colecta bani. Orice solicitare de acest tip trebuie tratată cu maximă prudență, iar în cazul unui apel suspect, este indicat să se contacteze imediat autoritățile.
0 Comentarii