
Promptitudinea unui șofer al societății Publitrans și intervenția eficientă a polițiștilor locali au făcut posibilă revenirea în siguranță la domiciliu a unui bărbat în vârstă de 86 de ani, care se rătăcise pe traseul liniei 19 din Pitești.
În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 19:00, la dispeceratul Poliției Locale Pitești a fost primită o sesizare din partea unui conducător auto Publitrans. Acesta a observat că un vârstnic nu cobora din autobuz în nicio stație.
Un echipaj din cadrul Serviciului Intervenție la Evenimente – Poliția Locală Pitești s-a deplasat de urgență în centrul municipiului, unde se afla autobuzul. În urma discuțiilor purtate și a verificării documentelor de identitate, polițiștii locali au stabilit că bărbatul are domiciliul în localitatea Oarja.
Bărbatul a fost condus la sediul Secției 4 Poliție, unde au fost contactați membrii familiei. La scurt timp, unul dintre fii s-a prezentat pentru a-l duce acasă.
„Colaborarea dintre serviciile publice și Poliția Locală este esențială în astfel de situații. Spiritul de observație al conducătorului auto și reacția promptă a polițiștilor locali au prevenit o situație care ar fi putut deveni riscantă pentru persoana în cauză”, a transmis Poliția Locală Pitești.
Citește și VIDEO. Rețea specializată în furturi regizate, deturnată de polițiștii din Argeș. Prejudiciu uriaș



0 Comentarii