Primarul Gentea: „Deşi termenul de finalizare este de 4 luni, sunt convins că va putea fi folosit mult mai repede!”
Au început lucrările pentru modernizarea terenului de fotbal „Aripi” de la Liceul cu Program Sportiv „Viitorul” Pitești, utilizat în prezent de către copiii legitimați la clubul sportiv „Viitorul”.
Terenul de fotbal are o suprafață construită de 3.166 mp. Printre lucrările ce urmează a fi realizate se numără schimbarea gazonului sintetic din 2007, care este uzat și prezintă denivelări, cu un gazon artificial, cu o grosime de 60 mm, și schimbarea celor două porți cu plasă din polietilenă. Valoarea contractului este de 600.096,32 lei cu TVA.
„Aici au crescut campioni și sperăm să crească și în viitor! La Aripi – terenul de sport pe care-l refacem cu bani de la Guvern – lucrările au început de o săptămână și avansează rapid. Deși termenul de finalizare este de 4 luni, sunt convins că va putea fi folosit mult mai repede!”, a declarat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
M.S.
0 Comentarii