Web Analytics
scris joi, 19.03.2015

Bâlbe şi ceaţă referitor la tranzacţia notarială a celor 3,3 ha din pădurea Trivale

# A fost o tranzacţie reală sau una fictivă? # Deși în actul de vânzare-cumpărare scrie, negru pe alb, că procuratorul Costel Ungureanu ar fi primit în mână banii pentru cele 3,3 ha din pădurea Trivale, cumpărătorul Ionuț Paraschiv spune ca banii au fost dați la moștenitorii Brătienilor, care au fost de față
După cum vă precizam în numerele precedente ale Jurnalului de Argeș, în martie 2007, la biroul notarilor Valerica și Marin Cîrstoiu se parafa contractul prin care 3,3 hectare din pădurea Trivale erau vândute de către Costel Ungureanu, procuratorul Ilenei Brătianu, lui Ionuț Paraschiv – viitorul ginere al lui Valerian Jinga de la Direcția Silvică Argeș (trei hectare) și respectiv Nicolae Ungureanu – tatăl procuratorului (0,3 hectare). Așa cum scrie în contract, prețul acestei vânzări a fost de două miliarde lei vechi, sumă pe care vânzătorul (n. red. Costel Ungureanu) a declarat că a primit-o în numele mandantei sale în întregime de la cumpărători, înainte de semnarea actului. Numai că legat de acest contract există unele dubii privind destinatarul banilor, momentul când s-a plătit și mai ales veridicitatea sumei plătite.

Bâlbe şi ceaţă referitor la tranzacţia notarială a celor 3,3 ha din pădurea Trivale

Ionuț Paraschiv: „Domnul Ungureanu a fost acolo, dar nu i-au fost dați personal lui banii”

Pentru a încerca să clarificăm aceste dubii am luat legătura mai întâi cu Ionuț Paraschiv, cel care a cumpărat trei dintre cele 3,3 hectare de teren din Trivale. Iată ce ne-a declarat acesta: „Automat că s-au plătit când s-a semnat contractul, vă dați seama! A fost o arvună dată înainte și, după aceea, restul s-a dat când s-a făcut contractul, la notariat. Cine are încredere să faci contract, fără să dai și banii? ”
L-am întrebat pe Ionuț Paraschiv și dacă banii i-au fost dați în mână procuratorului Costel Ungureanu, așa cum scrie în contract: „Exact nu mai știu să vă spun, că erau mai multe persoane acolo. Erau și din partea moștenitorilor Brătienilor. Erau vreo trei-patru persoane. Domnul Ungureanu a fost acolo, dar nu i-au fost dați lui personal banii. Eu când am ajuns, el tocmai semnase și ieșea de la notar. Banii au ajuns la moștenitorii Brătienilor.”

Notarul Valerica Cîrstoiu: „Nu mai rețin cum s-au dat banii atunci și care au fost persoanele prezente”

Am luat legătura și cu notarul Valerica Cîrstoiu, cea la al cărei birou s-a parafat contractul de vânzare-cumpărare pentru cele 3,3 hectare de teren din pădurea Trivale, pentru a afla când s-au plătit banii și cine i-a primit: „Banii s-au dat cum scrie în contract. Dacă în contract scrie că banii s-au dat înainte de autentificarea actului, înseamnă ca așa a fost. Notarul nu este obligat nici să verifice, nici să numere banii. Notarul nu are în atribuții nici să vadă banii părților. Dacă în contract scrie că au fost dați înainte de semnarea contractului, putea să îi dea cu zece minute înainte, cu o oră, cu trei ore… Dar nu scrie nicăieri că notarul e obligat să asiste la numărarea banilor. Banii puteau fi dați și în stradă, și în mașină, nu e obligatoriu să fie dați la biroul notarial. Legat de actul la care faceți referire, vă dați seama că nu mai rețin cum s-au dat banii atunci și cine au fost cei prezenți. Îmi trec zilnic zeci de acte prin mână și, în plus, au trecut mai mulți ani de atunci. Mandatarul trebuie să justifice când și cum i-a primit și să dovedească cum s-a descărcat de această sarcină.”

Ungureanu a susținut taman contrariul, în interviul de acum două săptâmâni

Am încercat să luăm legătură și cu procuratorul Costel Ungureanu însă, spre deosebire  de alte dăți, n-a mai răspuns la telefon. Ciudat e că, în vreme ce fostul ginere al lui Jinga, Ionuț Paraschiv, susține că banii au fost dați în cabinetul notarial, notărița Valerica Cârstoiu susține, ba că banii s-au dat înainte, așa cum scrie în contract, ba că nu mai ține minte, iar procuratorul Ungureanu, în interviul pe care ni l-a acordat în urmă cu două săptâmâni, a declarat că el n-a fost de față la primirea banilor, doar a semnat actul.
Mai mult, în vreme ce Paraschiv susține că a intrat la notar taman când Ungureanu ieșea, acesta din urmă ne-a declarat, în interviul de acum două săptâmâni exact contrariul, anume că el  a intrat când Paraschiv tocmai ieșea. Cum spuneam și la început, ceva nu se leagă și aici organele abilitate trebuie să fac lumină.  

***

Interviu nervos cu fata lui Valerian Jinga:

Cristina Jinga: „Dacă are DNA-ul vreo întrebare, poate să vină să îl î ntrebe pe tata”

Și cum, în numărul trecut din Jurnalul de Argeș, Ionuț Paraschiv ne declarase că terenul din Trivale a ajuns în cele din urmă la socrul său, am dorit să luăm legătura și cu Valerian Jinga. Numai că pe numărul fostului șef de la Direcția Silvică ne-a răspuns fiica acestuia, extrem de iritată.

# Nu este numărul de telefon al domnului Jinga?
– Ba da, este numărul domnului Jinga, dar domnul Jinga nu are ce să vă comunice. Sunt fata lui și vă rog frumos telefonic – dacă nu, vă fac adresă prin avocatul meu – să nu mai îmi publicați mie numele în ziar, pentru că nu mă interesează. Dacă vreți să vă vindeți ziarul, vindeți-l în mod profesionist.
# Fostul soț v-a menționat numele în interviu, nu noi.
– Nu contează, fostul soț are voie să îmi pronunțe numele, că sunt mama băiatului lui, da? Dar voi nu aveți voie. Și nici să îmi apară în presă. Tatăl meu nu are ce să vă spună, absolut niciun comunicat, da? Deci nu îl mai deranjați, da?
# Îl sunasem pe tatăl dumneavoastră, deoarece era o problemă de interes public, privind semne de întrebare legate de retrocedări și vânzări de terenuri forestiere în pădurea Trivale. Mai ales că fostul său ginere, adică fostul dvs soț, susține că i-a făcut procură pe cele trei hectare de la Grădina Zoologică.
– Nu e niciun interes public. Interesul public e ca să vă vindeți voi ziarul. Nu e chiar așa. Nu citește nici dracu’, niciun ziar. Așa că lăsați-mă cu interesul public, da?
# DNA-ul investighează dosarul retrocedărilor și vânzărilor din pădurea Trivale.
– Dacă are DNA-ul vreo întrebare, poate să vină să îl întrebe pe tata. Îl citează, îl cheamă, nu prin presă. DNA-ul nu se ocupă cu presa, DNA-ul se ocupă și îl cheamă la ei la sediu, da? O zi bună și vă rog frumos să nu ne mai deranjați.
Material realizat de Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită