
După închiderea bugetară pe trei trimestre din acest an, situația de la Câmpulung denotă o ușoară îmbunătățire în privința raportului dintre propunere și realizare. Însă avântul luat în ultimele luni riscă să fie înfrânt de măsurile luate în legătură cu investițiile finanțate prin programele naționale. În prima jumătate a lui 2025, Câmpulungul reușișe să atragă doar 18.565.211 lei de la bugetul de stat și din fonduri europene, asta dintr-un total de 209.647.150 lei. Adică sub 10% din propunerea inițială, cu precizarea că procentul era îmbunătățit față de cel înregistrat în alți ani, în același interval de timp. Dar cele trei luni de vară au fost valoroase din acest punct de vedere, astfel că la finele lunii septembrie realizarea indică un total atras de 39.875.265 lei. Cu precizarea că totalul a fost rectificat, ajungând la circa 220 milioane de lei. Oricum, asta înseamnă că procentul executat se apropie de 20%, adică s-a dublat în al treilea trimestru al acestui an.
Înainte de luarea măsurilor de austeritate, municipiul muscelean avea în derulare sau în iminentă lansare mai multe investiții. Doar că lovitura de ciocan aplicată de Guvern a năucit multe dintre acestea, situație în care puține proiecte și continuă derularea, cu consecința creșterii totalului la realizările oferite de finanțările atrase. Însă balanța nu se va echilibra, finalul de an nu va aduce un egal între prevederile inițiale și indicatorii realizați. Și este de menționat și faptul că după primele șase luni ale lui 2025 retururile de bani europeni însumau „doar” 351.877,06 lei. După încă trei luni, s-a ajuns la un total de 1.810.264 lei dați înapoi din cauza unor nereguli la proiecte sau pentru că cheltuielile au fost mai mici decât cele prevăzute și asigurate din punct de vedere financiar prin programe europene.
(ELECTRO-CUTARE)
Citește și Fabrica de ciment Câmpulung implementează un proiect antipoluare
Citește și A treia încercare a Câmpulungului de a găsi arhitect




0 Comentarii