UPDATE, ORA 13:50
Soții Haralambie și Elisabeta Pristavu, care au murit în a doua zi de Crăciun în accidentul din localitatea argeșeană Cotmeana, în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu, vor fi înmormântați astăzi, la ora 12, la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale.
Ulterior, cortegiul funerar îi va conduce pe ultimul drum pe cei doi soți, Haralambie și Elisabeta, către cimitirul Sfântul Gheorghe unde vor fi îngropați.
Cei doi erau proprietarii unui magazin de stofe în Pitești.
Haralambie Pristavu (82 de ani) se afla joi, în a doua zi de Crăciun, la volanul unei Dacii Logan, alături de soția sa și de încă o femeie în vârstă de 71 de ani, care a fost dusă la Spitalul Județean Argeș, iar vineri medicii au decis ca ea să fie transferată la Spitalul Floreasca din București.
Celălalt șofer implicat în accident este Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, fost ministru al Economiei, aflat la volanul unui Audi, care circula din Vâlcea către Piteşti. Acesta a fost rănit ușor în urma accidentului.
Polițiștii transmit că nu a fost formulată o concluzie referitoare la vinovăția certă a unei persoane:
„La acest moment se desfășoară cercetări ,,în rem” (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal.
Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment.
Având în vedere acest aspect, putem confirma că în cauză au fost audiate mai multe persoane în calitate de martor, însă aspectele precizate de persoanele respective şi eventualele concluzii fac obiectul cercetărilor, neputând face, la acest moment, şi obiectul comunicării publice.
O concluzie referitor la vinovăţia certă a unei anume persoane nu poate face obiectul unei comunicări preliminare, fiind necesară parcurgerea etapelor procesului penal, urmând ca, comunicarea să se facă în dinamică, conform legislaţiei.
Totodată, reamintim că în situaţia evenimentelor rutiere, este relevantă doar calitatea de participant la trafic implicat în evenimentul rutier ce face obiectul verificărilor, iar măsurile legale sunt luate în funcţie de urmările acestuia”, transmite IPJ Argeș.
Sursă foto: Andrei Grigore