Web Analytics

articol scris joi, 19 februarie 2015

Avocatul Mircea Rafailescu: „Dosarul dlui primar Frătică are 82 de volume”

Curtea de Apel București a respins pe 16 februarie contestația depusă de primarul Florin Frătică de la Bradu de a fi cercetat în stare de libertate. Prin urmare, edilul  râmâne în continuare în arest preventiv pentru 30 de zile. Apărătorul acestuia, avocatul bucureștean Mircea Rafailescu, ne-a declarat: „Nu înțeleg de ce Curtea de Apel a respins contestația noastră. Susținerile procurorilor nu sunt consistente raportat la faptul că în dosar nu există nici măcar o probă împotriva domnului primar, de niciun fel de natură. Nici nu putem să înțelegem cum a ajuns efectiv să fie agățat în acest dosar. Eu am citit dosarul și sunt 82 de volume, iar în toate acestea nu există o filă sau o declarație a cuiva care să-l acuze cu ceva pe dl. primar. Persoanele incriminate și audiate spun că nu îl cunosc deloc, iar câteva doar că știu că e primar acolo, la Bradu”.
L-am întrebat pe avocat și despre acuzația de spălare de bani, în valoare de 5 milioane de euro, de care este acuzat clientul său, precum și despre prejudiciul vehiculat. Iată ce ne-a răspuns: „În primul rând, nu există un raport de expertiză efectuat în cauză. Este prematur să discutăm despre un prejudiciu. Mai ales că, în ceea ce îl privește pe dl. primar, el nu are nicio legătură cu lanțul acela de zeci de firme. Acolo există un raport făcut de Parchet, care, pur și simplu, a considerat că toate tranzacțiile sunt prejudiciu. Raportul este inconsistent și superficial. Spălarea de bani nu subzistă pentru că este o infracțiune subsecventă evaziunii și dacă, din punctul nostru de vedere, evaziune nu a existat, nici dl. primar nu avea cum să facă evaziune în alte firme, fiindcă infracțiunea presupune ca el să fi făcut evidențe contabile, lucru care este aberant. El nu avea cum să fie primar, dacă semna acte contabile în vreo firmă”.

„Domnul primar este siderat de această situație”

Despre ce stare de spirit are primarul din Bradu, avocatul ne-a spus doar atât: „Dl primar este siderat de această situație”. Iar dacă Frătică a fost cazat în celulă, în arestul IGPR, cu Adrian Sârbu și Dorin Cocoș, răspunsul a fost: „Poate cu Cocoș să fie, cu Sârbu în niciun caz. Nu știu, că tot îi ia și îi schimbă, după tot ce se întâmplă în zilele astea”.Alex Vlaicu

***

Primarul Frătică de la Bradu, suspendat din funcţie

Prefectul Mihai Oprescu a anunţat, în cadrul conferinţei săptămânale de presă a Prefecturii, că a emis, la începutul acestei săptămâni, ordinul de suspendare din funcţie a primarului de la Bradu, Florin Frătică, aflat în arest. Prefectul a mai declarat că la Bradu, la fel ca în cazul Primăriei Piteşti, se produc efectele ordinului de suspendare, iar atribuţiile primarului vor fi preluate de viceprimarul localităţii, printr-o şedinţă de consiliu local.
Pe 3 februarie, Florin Frătică a fost arestat preventiv pentru 29 de zile într-un dosar de evaziune fiscală, în care prejudiciul a fost estimat de procurori la 1 milion euro evaziune fiscală şi 5 milioane de euro spălare de bani. I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete