Senat.
Ionuţ Elie Zisu – un teren intravilan în Ilfov, două case și două apartamente
Şef al Direcţiei Generale de Metale și Pietre Preţioase din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Ionuţ Elie Zisu a candidat la alegerile parlamentare pe Colegiul de Senat 4 Piteşti din partea USL. A câştigat detaşat în faţa senatorului PDL, Mircea Andrei, cu 55.183 voturi (67,17%). Senatorul Zisu deţine un teren intravilan de 0,6 ha cumpărat în anul 2005 în comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov şi patru clădiri: un apartament de 78 mp în Prahova, două case în Bucureşti, una de 556 mp şi alta de 157 mp, cumpărate împreună cu soţia, dar şi un apartament de 65 mp Bucureşti. Nu are autoturism şi nici active financiare, dar are, în schimb, datorii de sute de mii de euro la trei bănci. La BRD are două împrumuturi contractate în anul 2009, scadente în acest an, unul de 470.000 euro şi altul de 1.131.000 euro. La Unicredit Ţiriac are un împrumut contractat în 2008, în valoare de 38.100 euro, scadent în anul 2016. La Piraeus Bank are două împrumuturi contractate în 2008, scadente peste 4 ani, în 2016, ambele de câte 8.000 lei. De asemenea, mai are un credit la BRD de 88.000 euro, contractat în 2004, scadent în 2024. Veniturile senatorului Ionuţ Elie Zisu în anul fiscal anterior au fost salariul de director general al DGMPPPPK de 50.400 lei, dar şi sumele de 48.000 euro şi 8.400 euro obţinute din chirii.
Ion Popa – bijuterii şi ceasuri de 20.000 euro, acţiuni la bursă şi… un ARO M461
PNL-istul Ion Popa a candidat la Senat pe Colegiul 1 Câmpulung – Curtea de Argeş din partea USL şi a câştigat alegerile cu 33.322 voturi (68,67%). Proaspătul senator Ion Popa are 3 terenuri: un teren intravilan de 1547 mp, cumpărat de soţia sa, Dana, un teren agricol de 2645 mp şi un teren intravilan de 935 mp achiziţionat împreună cu soţia în cursul acestui an. Familia Popa mai are 2 apartamente – unul de 65 mp, cumpărat de Dana Popa în 1990 şi altul de 75 mp, cumpărat de Ion Popa în 1995 – dar şi o casă de 450 mp, achiziţionată în cursul acestui an. Nici la capitolul autovehicule, liberalul Ion Popa nu stă rău. Are un ARO M461, fabricat în 1974 şi un BMV fabricat în 1992. Familia Popa mai este şi posesoarea unor bijuterii şi ceasuri în valoare de 20.000 euro, precum şi a unor acţiuni la bursă (un număr de 24.744 titluri) cu o valoare totală la zi de 23.402 lei. Senatorul Ion Popa a acordat împrumuturi către 3 firme, care însumează 296.701 lei şi are două credite bancare, unul de 24.395 euro la Volksbank scadent în 2027 şi altul de 22.900 lei, scadent în 2013, la Unicredit Ţiriac. În anul fiscal anterior, Ion Popa a încasat 24.000 lei datorită profesiei de inginer, în timp ce veniturile soţiei sale, director la Banca Unicredit Ţiriac, sunt confidenţiale.
Şerban Valeca – două case și trei depozite, în euro, dolari și lei
Senatorul Şerban Valeca a obţinut din partea USL un nou mandat pe Colegiul 2 Mioveni – Ştefăneşti cu 41.911 voturi (72,35%). Senatorul Valeca este proprietarul unui teren intravilan de 371 mp şi al unui teren agricol de 0,5 ha moştenit împreună cu mama sa, Ivona, în anul 2006. Are două case de 91 mp, respectiv 94 mp şi o casă de vacanţă al cărei co-proprietar este mama sa. Mai deţine şi un Volkswagen fabricat în 2008, o colecţie de timbre dobândită în anul 1980, a cărei valoare este estimată la 5.000 euro şi bijuterii de familie de aproximativ 9.000 euro. Familia Valeca nu are credite la bănci şi deţine nu mai puţin de trei depozite bancare la BRD, unul de 48.500 lei, altul de 10.650 dolari şi al treilea de 63.900 euro. Soţia senatorului are un fond privat de pensii deschis în anul 2008 şi două conturi curente, unul de 31.500 lei şi celălalt de 63.000 lei. Ca profesor al Universităţii din Piteşti, Senatorul Şerban Valeca a relizat în anul fiscal anterior un venit de 52.706 lei, de la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti încă 9.831 lei şi din funcţia de senator 60.456 lei. Soţia sa, Monica, lector la Universitatea din Piteşti, a realizat în acelaşi an 2011 venituri de 27.639 lei din meseria de cadru didactic universitar şi încă 12.243 lei de la Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti.
Constantin Tămagă – casă în Pitești și venituri de 58 000 lei din activităţi agricole
Senatorul Constantin Tămagă a candidat din partea USL pe Colegiul 3 Costeşti – Topoloveni şi a obţinut un nou mandat, câştigând alegerile cu 32.733 voturi (68,44%). E proprietarul unui teren agricol de 28.000 mp, cumpărat în 1995 şi a încă două terenuri moştenite însumând 287.600 mp, din care deţine o treime. Mai are un teren intravilan de 9.700 mp moştenit în 1991 şi un teren forestier de 40.000 mp moştenit în 1995, din care deţine tot o treime. Soţia domniei sale, Ioana, este proprietara unui teren forestier de 1000 mp. Dar nici la capitolul clădiri nu stă rău, senatorul Tămagă fiind proprietarul unei case din Piteşti de 170 mp şi a unei case de vacanţă de 160 mp, moştenită în anul 1991. La capitolul bunuri mobile, senatorul Tămagă are menţionate în declaraţia de avere a domniei sale următoarele autovehicule: un autoturism Megane, an de fabricaţie 2000, două tractoare, o combină agricolă, 11 utilaje agricole diverse, precum şi un atelier. Are un cont curent de 46.000 lei şi un depozit bancar de 8.800 euro, neavând credite bancare contractate. Veniturile realizate în anul fiscal anterior indică 61.450 lei obţinuţi din indemnizaţia de senator şi 17.400 lei din pensia soţiei. De asemenea, candidatul USL pe colegiul de Senat Costeşti – Topoloveni a mai realizat venituri anuale de 58.000 lei din activităţi agricole.
Iulian Cristache – peste 5 miliarde lei vechi în conturi
Iulian Cristache a devenit senator PPDD pe colegiul 2 Mioveni-Ştefăneşti după redistribuire, obţinând la alegerile parlamentare 11.362 voturi şi un procent de 19,62%. Noul senator are 58 de ani şi este absolvent al Academiei de Ştiinţe Economice. Deţine un teren intravilan de 8.942 mp în oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, cumpărat împreună cu soţia sa în 2008 şi un teren extravilan de 7,92 ha în Călăraşi cumpărat în anul 2004, un spaţiu de producţie de 92 mp situat în Piteşti şi o casă de 162 mp moştenită de soţia sa, Marcela, în Ştefăneşti. Are două autoturisme, un Renault Laguna şi un Renault Megane şi bijuterii în valoare de 15.000 euro. Are 6 depozite bancare deschise în cursul acestui an – având în conturi 105.000 lei, 200.000 lei, 14.000 lei, 24.384 lei, 225.000 lei, respectiv 89.671 lei – un depozit bancar de 3.218 euro şi un altul de 6.000 dolari. Iulian Cristache mai deţine şi acţiuni la SIF 4, 20.000 de titluri cu o valoare totală la zi de 13.963 lei, SIF 3 – 15.000 titluri cu o valoare de 9.060 lei, ALT – 87.000 de titluri, 2.543 lei şi PPL- 1.500 de titluri, 1.412 lei valoarea totală la zi. Atât senatorul Cristache, cât şi soţia, au obţinut din salariile de la SC Casa de Modă Ana SRL un venit de 10.000 lei fiecare, în anul fiscal anterior. La capitolul activităţi independente, Iulian Cristache a mai obţinut 100.000 lei tot de la Casa de Modă Ana, iar de pe urma terenului agricol de la Călăraşi dat în arendă încă 4.100 lei. Soţia senatorului, Marcela, a mai înregistrat şi un venit de 6.156 lei din pensie. Senatorul PPDD Iulian Cristache ne-a mărturisit că nu este argeşean get beget şi că s-a născut în Călăraşi. În privinţa cheltuielilor din campania electorală, domnia sa a preferat să fie discret, specificând că a cheltuit atât cât a fost nevoie.
Camera Deputaţilor
Gheorghe Marin – trei apartamente și o casă
Gheorghe Marin a devenit deputat USL pe Colegiul 1 Câmpulung cu un rezultat de 14.894 voturi (65,11%). Are un teren extravilan de 400 mp în comuna Lereşti, cumpărat în anul 2001, două apartamente în Braşov, unul cumpărat în 1994 şi altul moştenit de soţie în anul 2006, un apartament în Câmpulung şi o casă la Ploieşti, moştenită de deputatul Marin în anul 1994. Deţine două autoturisme: un Trabant fabricat în 1980 şi un Volkswagen Bora. Are un depozit bancar deschis în anul 2010, a cărui valoare la zi este de 35.500 lei. În anul fiscal anterior, de la Camera Deputaţilor, ca şef serviciu – consilier parlamentar, Gheorghe Marin a obţinut 45.728 lei, în timp ce soţia sa a totalizat, din activitatea de arhivist, 8.180 lei, din pensie 21.168 lei şi din chiria pe imobilele din Braşov – 8.312 lei.
Mircea Drăghici – vilă în Curtea de Argeș și Audi din 2012
Mircea Drăghici a câştigat un nou mandat de deputat USL pe Colegiul 2 Curtea de Argeş cu 17.860 voturi (69,83%). Deputatul Drăghici are două terenuri intravilane, unul de 3003 mp în Piteşti şi altul de 1371 mp în Curtea de Argeş, un apartament de 66 mp în Târgovişte – donaţie de familie, o casă de 110 mp în Curtea de Argeş, construită în anul 2011 şi un autoturism Audi, an de fabricaţie 2012. Averea sa ar fi fost cu mult mai mare, dacă prin sentinţa civilă nr. 558/2011 nu i-ar fi dat soţiei, în martie 2011, un apartament în Piteşti şi un autoturism Fiat. Deputatul a mai vândut şi o casă de vacanţă, obţinând suma de 15.000 euro şi un autoturism Kia cu 12.500 euro. În cursul acestui an, Mircea Drăghici a contractat un împrumut de 20.000 euro de la o persoană fizică nespecificată în declaraţia de avere. Din activitatea de deputat a înregistrat în anul fiscal anterior un venit de 60.456 lei.
Simona Bucura Oprescu – credite mai mari decât depozitele
Simona Bucura Oprescu a devenit deputat USL pe Colegiul 3 Mioveni, după ce a obţinut la alegerile parlamentare 22.155 voturi (71,30%). Este proprietara unui autoturism marca Nissan Xtrail, fabricat în 2009 şi are un depozit de 10.000 euro la Banca Carpatica şi un depozit de 30.000 lei la Banca Milenium, dar şi două credite la Raiffeisen Bank, unul de 20.000 lei scadent în 2014 şi altul de 70.000 lei scadent în anul 2032. În anul fiscal anterior, din indemnizaţia de vicepreşedinte al CJ Argeş, deputata Simona Bucura Oprescu a cumulat 30.100 lei, din salariul de la firma TOP Image 5.400 lei. Soţul ei, Mihai Oprescu, a obţinut 27.751 lei din salariul de la SC Salpitflor Green SA.
Theodor Nicolescu – peste 2,5 miliarde lei în bănci și venituri de 10 miliarde în 2011
Theodor Nicolescu a candidat pe Colegiul 4 Costeşti şi a devenit deputat USL datorită celor 14.460 voturi câştigate, care au reprezentat un procent de 62,27%. Proaspătul deputat Nicolescu deţine o treime dintr-un teren arabil de 3887,06 mp, avându-i co-proprietari pe Radu Perianu şi pe Cătălin Barbu. Este proprietarul unui apartament de 80,6 mp cumpărat în 1993. Mai deţine împreună cu Radu Perianu o casă de 70 mp în Piteşti, dar şi o casă de 564,9 mp în Bucureşti construită împreună cu soţia sa, Ionela, încă nefinalizată. Deputatul Theodor Nicolescu are două autoturisme: un Renault Megane şi un Jaguar XF. În anul fiscal 2012 a realizat numeroase tranzacţii bursiere care i-au adus în conturi câteva sute de mii de dolari. Are numeroase depozite bancare la 5 bănci, deschise în perioada 2009-2012, totalizând 1.492.137 lei, 32.384 euro, 1.402,23 USD şi 4,17 GBP. Deputatul mai deţine şi acţiuni la şase societăţi. Are un credit bancar contractat la Unicredit Ţiriac Bank în valoare de 35.000 euro scadent în 2027 şi un împrumut de 100.000 lei acordat de o persoană fizică nespecificată în declaraţia de avere. Veniturile realizate în anul fiscal 2011 de familia deputatului Theodor Nicolescu au fost: veniturile obţinute din activitatea de avocat a deputatului – 274.231 lei, 6.691 lei din închirierea unui imobil, din dividende – peste 230.000 lei, salariul soţiei, angajat în Ministerul Justiţiei – 82.359 lei, indemnizaţia de creştere a copilului – 1.800 lei şi alocaţia fiicei – 1.200 lei.
Bogdan Niculescu Duvăz – teren în București și casă de vacanță în Dâmbovița
Bogdan Niculescu Duvăz a devenit deputat USL pe Colegiul 5 Topoloveni, după ce a obţinut la alegerile parlamentare un număr de 16.960 voturi, reprezentând un procent de 69,47% din opţiunea electoratului. Deputatul Duvăz are un teren intravilan de 715 mp în Bucureşti, o casă de vacanţă de 160 mp în comuna Tătărani, judeţul Dâmboviţa, din care deţine o cotă parte de 50%, două autoturisme Volkswagen şi un cont curent de 16.500 lei. Are şi un credit de 30.000 euro la Alpha Bank scadent în 2018. Indemnizaţia de deputat în anul fiscal anterior a fost de 52.148 lei. La aceasta s-au mai adăugat pensia deputatului, în valoare de 4.010 lei şi pensia soţiei sale, Maria, de 2.788 lei.
Radu Vasilică – 2,8 miliarde lei vechi în conturi, mai multe terenuri și vilă la Ștefănești
Radu Vasilică şi-a păstrat mandatul de deputat după ce a obţinut în Colegiul 6 Ştefăneşti un procent de 68,80%, adică 18.420 voturi din partea USL. Deputatul Vasilică deţine trei terenuri intravilane la Ştefăneşti (2280 mp, 2280mp, 988 mp), un apartament de 63,53 mp în Piteşti, o casă de 204 mp la Ştefăneşti şi un autoturism Peugeot. Are bijuterii, obiecte de artă şi de cult achiziţionate în perioada 1995 – 2011 şi estimate la 6.000 euro. Are patru depozite bancare însumând 284.246 lei şi a acordat în nume personal un împrumut de 5.000 euro, beneficiarul fiind Miruna Vasilică. Deputatul are şi două credite bancare: unul de 57.600 lei scadent în 2031 şi celălalt de 50.000 CHF scadent în 2033. Veniturile familiei Vasilică în anul fiscal anterior au fost indemnizaţia deputatului de 60.456 lei, salariul acestuia de lector la Universitatea din Piteşti – 13.361 lei, salariul soţiei, Andreea Irina, expert la Agenţia de Dezvoltare Regională – 37.911 lei şi alocaţia de stat a copilului în valoare de 504 lei.
Daniel Constantin – vilă în Corbeanca și datorii de 295.000 euro la Dan Voiculescu
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a reuşit să câştige alegerile din partea USL pe Colegiul 7 Piteşti – Centru cu 22.299 voturi (70,67%) şi să obţină astfel un mandat de deputat. Daniel Constantin este proprietarul unui teren intravilan de 460 mp şi al unei case de 340 mp în comuna Corbeanca, judeţul Ilfov. Are datorii la Dan Voiculescu, căruia i-a solicitat două împrumuturi, un credit de 100.000 euro contractat în 2007 și unul contractat în 2008, de 195.000 euro, şi trebuie să restituie sumele respective în tranşe, până în anul 2017. Din contractul său de muncă cu firma Event Trade Consulting SRL, Daniel Constantin a realizat în anul 2011 un venit de 7.776 lei, în timp ce soţia sa, angajată a aceleiaşi firme a obţinut din contractul de munca cam tot pe-atât, adică 7.776 lei.
Andrei Gerea – vilă la Ștefănești și credite de circa 170.000 euro
Andrei Gerea şi-a păstrat mandatul de deputat pe Colegiul 8 Piteşti – Nord, câştigând alegerile parlamentare cu 15.604 voturi (68,17%) din partea USL. Are un apartament de 101 mp în Piteşti şi o casă de 200 mp în Ștefănești, cumpărate împreună cu soţia. Deputatul Gerea are două conturi curente, unul de 10.000 euro, deschis în 2005 şi celălalt de 4.000 lei, deschis în 2003 şi trei credite bancare: două la BCR (52.500 euro şi 116.000 euro) şi unul la Unicredit Ţiriac Bank (7.600 euro, scadent în 2013). Indemnizaţia de deputat i-a adus în buzunar lui Andrei Gerea în anul fiscal anterior 50.784 lei. A mai câştigat şi 3.000 de euro din chirii, în timp ce soţia sa, din consultanţă, a realizat un venit de 24.000 lei, ca administrator al unei firme – 9.156 lei, iar din chirii – 3.000 euro.
Cătălin Rădulescu – numeroase terenuri și un credit de 10 miliarde lei vechi
Cătălin Rădulescu a devenit deputat USL pe Colegiul 9 Piteşti – Sud după ce a obţinut 17.626 voturi (63,27%). Are trei terenuri extravilane în comuna Albota (97.500 mp, 10.750 mp şi 7.000 mp), un teren extravilan de 3000 mp la Snagov, două terenuri intravilane în Piteşti (15.000 mp şi 350 mp), precum şi terenuri forestiere în comunele Băbana (4916 mp) şi Poiana Lacului (20.555 mp). A acordat un împrumut de 782.955 lei firmei SC Concordia Con.Strade SRL, la care deţine 70% din acţiuni. Este preşedintele Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit „Wild Forest“, la care deţine 25% din acţiuni şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit „Anaconda Hunters“, unde deţine 33,33% din acţiuni, dar mai deţine acţiuni şi părţi sociale la încă 6 firme. Deputatul Rădulescu are şi un credit de 1.060.000 lei contractat la ATE Bank România, scadent în 2013. Ca director general al unei firme, Cătălin Rădulescu a realizat în anul fiscal anterior 11.677 lei, soţia, Cristiana, psiholog la aceeaşi firmă, a câştigat 854 lei, iar ca director executiv al unei alte firme, a mai totalizat încă 5.498 lei. Cătălin Rădulescu a mai beneficiat, conform legii 341/2004 şi de o indemnizaţie de 22.908 lei/an acordată de Casa Judeţeană de Pensii Argeş.
Mihai Deaconu – trei terenuri și un credit de 1,3 miliarde lei vechi
Mihai Deaconu, candidatul PPDD pe colegiul Mioveni, a totalizat la alegerile parlamentare 5.242 voturi şi un procent de 16.87%, obţinând cu acest rezultat un mandat de deputat la redistribuire. Noul deputat are 52 de ani şi este cadru didactic la Şcoala Gimnazială Muşăteşti. A candidat la alegerile locale pentru funcţia de primar al municipiului Curtea de Argeş, unde este consilier local. A fost transferat, în ultimul moment, de pe colegiul Curtea de Argeş la Mioveni, iar mutarea s-a dovedit a fi una inspirată întrucât candidatul PPDD a reuşit să ajungă în Parlament. Mihai Deaconu are trei terenuri intravilane – de 600 mp, 2.724 mp, respectiv 1.275 mp – un teren agricol de 1372 mp, cumpărat în anul 2010, o casă de 97 mp în satul Vâlsăneşti, comuna Muşăteşti şi un spaţiu comercial de 120 mp în satul Valea Faurului, comuna Muşăteşti, toate cumpărate împreună cu soţia sa, Emiliana. Mihai Deaconu este proprietarul a două autoturisme: o Skoda Octavia şi o Dacia Nova. Are şi un credit la CEC Bank în valoare de 130.000 lei contractat în anul 2010, scadent peste 12 ani. Din salariul său de profesor, a obţinut anul trecut un venit de 16.800 lei, în timp ce soţia sa, profesor tot la Şcoala Muşăteşti a obţinut 15.600 lei, iar fiul său, Emanuel Mihai, care este agent de asigurări, a mai adus în casă 9.400 lei. Din comerţ în domeniul alimentaţiei publice, familia Deaconu a mai înregistrat în anul fiscal anterior 4.900 lei.
Dumitru Ioana Jenica – casă în Pitești și 30.000 lei în conturi
Dumitru Ioana Jenica a candidat pe colegiul 6 Ştefăneşti, a cumulat 5.360 voturi şi un procent de 20.02% şi a obţinut un mandat de deputat din partea PPDD tot la redistribuire. Deputata Dumitru are 42 de ani şi a absolvit cursurile Academiei de Ştiinţe Economice. Deţine un teren intravilan de 228 mp în Piteşti dobândit în anul 2007 dintr-o donaţie, un teren agricol de 40.000 mp în comuna Prundeni, judeţul Vâlcea, cumpărat în 2009 şi o casă în Piteşti de 93,60 mp dobândită tot prin donaţie în acelaşi an 2007. Este proprietara a două autoturisme: un Daewoo Cielo şi un Audi. Are un cont curent la Banca Românească de 30.000 lei, deschis în anul 2000, iar ca manager al firmei SC Agriland Generale SRL, deputata PPDD Ioana Jenica Dunitru a înregistrat în anul fiscal anterior un venit de 30.000 lei.
Cătălin Teodorescu și-a împrumutat firmele cu 14 miliarde lei vechi și tatăl cu 1 miliard
Cătălin Teodorescu a obţinut de asemenea un mandat de deputat la redistribuire. A candidat din partea ARD pe Colegiul 9 Piteşti Sud şi a obţinut 5.972 voturi şi un procent de 21,43%. Noul deputat este proprietarul a trei terenuri intravilane: unul de 284 mp în Ilfov, altul de 423 mp în Bucureşti, al treilea de 24.800 mp în Argeş şi un teren forestier de 2.600 mp în judeţul Ilfov, o casă de 240 mp în Bucureşti şi o casă de 280 mp construită în judeţul Ilfov şi un spaţiu comercial de 8.950 mp cumpărat în anul 2000 în judeţul Argeş. Mai este posesorul unor bijuterii de aur şi argint din perioada 1990-2011, estimate la 20.000 euro şi a unui ceas de aur achiziţionat în 2002 şi estimat la valoarea de 6.000 euro. Anul trecut a obţinut suma de 206.000 euro din vinderea unei case în Voluntari. Are un depozit bancar la BRD deschis în anul 2008, a cărui valoare este de 11.513 lei şi un al doilea depozit de 1.240 lei la Banca Transilvania, deschis în anul 2005. Cătălin Teodorescu a acordat în nume personal cinci împrumuturi: 1.005.477 lei firmei Archwood Design 09 SRL, 361.151 lei firmei Eurol Oil SRL, 33.500 lei firmei Euro Media Trading SRL, 54.581 lei firmei Eurol Ambient Construct SRL şi 100.000 lei lui Teodorescu Emil. Are un credit bancar la BRD în valoare de 671.408 lei scadent în anul 2033. În anul fiscal 2011, ca subsecretar de stat la ANRP a realizat un venit de 30.000 lei, iar din închirierea unei case 67.000 lei. Soţia sa, Elena Claudia, a obţinut din pensie 24.000 lei, iar din exercitarea profesiei de medic încă 172.000 lei.
Iustina HARCO-BURCEA