Web Analytics
scris joi, 12.02.2026

„Avem o colaborare excelentă cu dr. Vlad Negru. Se deplasează personal la Negreşti şi tratează gratuit seniorii”

„Avem o colaborare excelentă cu dr. Vlad Negru. Se deplasează personal la Negreşti şi tratează gratuit seniorii”

Confirmă doamna Cătălina Bondoc, directorul Centrului de Îngrijiri Medicale Orizont

Scriam în ediția trecută a ziarului nostru despre empatia dovedită de tânărul stomatolog Vlad Negru (foto), managerul clinicii Dentalix din Topoloveni, care tratează gratuit seniorii unui așezământ specializat din satul Negrești, comuna Beleți Negrești. Și insistam pe faptul că acesta este un exemplu de bune practici în domeniul medico-social care merită promovat.

Am dorit să aflăm mai multe chiar de la beneficiarul serviciului de voluntariat stomatologic practicat de dr Vlad Negru și ne-am interesat la Negrești. Așa am ajuns la doamna Cătălina Bondoc, directorul Centrului de Îngrijiri Medicale Orizont, care ne-a spus: „Este adevărat, avem o colaborare excepțională cu domnul dr Vlad Negru. Iar inițiativa a venit de la dânsul, merită subliniat acest lucru. De altfel, domnia sa se deplasează personal la Centrul nostru de la Negrești ca să acorde asistență seniorilor. Iar percepția beneficiarilor este una extraordinară, mai ales pe partea de stomatologie. Fiindcă seniorii au nevoile dânșilor pe care nu și le pot satisface întotdeauna din mai multe motive, financiare, locomotorii sau altele. Iar domnul dr Vlad Negru a întins o mână umanității, prin faptul că acordă asistență la zeci de seniori din Centrul de Îngrijiri Medicale Orizont. Noi îl sunăm și dânsul vine cu mare promptitudine să trateze seniorii, în funcție de nevoi şi de situație”.
M.S.

Citește și Echipa Clinicii Dentalix şi dr. Vlad Negru îngrijesc gratuit seniorii unui aşezământ din Negreşti

Citește și Dr. Vlad Negru – un stomatolog de succes cu două clinici deschise la doar 30 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...