Web Analytics
scris miercuri, 20.11.2013

Avalanşă de cereri de locuinţe sociale la Primăria Piteşti

În patrimoniul Municipiului Piteşti şi al Serviciului Public pentru Exploatare a Patrimoniului Municipiului Piteşti sunt în acest moment 247 de locuinţe sociale. Marea majoritate a acestora se află în imobilul în care a avut loc nefericitul accident din 15 septembrie a.c. soldat cu decesul a două persoane între care şi o fetiţă de doar şapte ani, este vorba de blocul G1 din Războieni, unde sunt 168 de unităţi locative. Urmează blocul SOCOMAR de pe Bulevardul Petrochimiştilor unde există 36 de unităţi locative, iar în blocul 1 ANL de pe Aleea Căminelor, 16 unităţi locative. Pe lângă acestea, patrimoniul Municipiului Piteşti mai are 27 de unităţi locative în cartierele Trivale, Găvana, Prundu, Tudor Vladimirescu, zona de Nord şi strada Victoriei. Numărul acestor spaţii este însă foarte mic, în condiţiile în care la Primăria Piteşti au fost înregistrate, numai în perioada 01.01.2013 – 30.09.2013, un număr de 563 de solicitări privind repartizarea unei locuinţe sociale, adică mai mult decât dublul spaţiilor existente. Problema este delicată, mai ales că municipalitatea nu are printre proiectele sale construirea de noi locuințe sociale.
Valoarea chiriei într-o astfel de locuinţă socială este cuprinsă între 28,8 lei şi 181,34 lei, ea fiind calculată în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi suprafaţa locuibilă şi veniturile chiriaşilor. În ceea ce priveşte datoriile către primărie a celor ce trăiesc în aceste locuinţe, trebuie spus că la data de 30.09.2013 valoarea totală a debitelor înregistrate la plata chiriei era de 25.561 de lei.
Ionuţ BURCEA   

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...