Web Analytics

Austriecii de la Porr Construct SRL au câştigat licitaţia pentru primul lot al autostrăzii Piteşti-Sibiu

de | 14.03.2019 12:56 | Economie

Ministerul Transporturilor (MT) anunţă că a fost desemnat câştigătorul lotului 1 Boiţa – Sibiu, parte integrantă a autostrăzii Piteşti – Sibiu, iar documentaţia aferentă lotului 4 Curtea de Argeş – Tigveni a fost transmisă spre validare la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice – ANAP.
„S-a desemnat câştigătorul pentru lotul 1 Boiţa – Sibiu, parte integrantă a autostrăzii Piteşti – Sibiu. Dacă nu vor fi contestaţii, pe 23 martie 2019 vom putea semna contractul de proiectare şi execuţie. De asemenea, documentaţia referitoare la lotul 4 al aceleiaşi autostrăzi Piteşti – Sibiu, secţiunea Curtea de Argeş – Tigveni, a fost transmisă, spre validare, la ANAP. Astfel, autostrada Piteşti – Sibiu a intrat în linie dreaptă”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat miercuri, 6 martie, procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii „Proiectare şi execuţie autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa”. Prin urmare, CNAIR a desemnat câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie ca fiind Porr Construct SRL, cu o valoare a propunerii financiare de 612,64 milioane de lei fără TVA, echivalentul a 129 de milioane de euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane de euro fără TVA. Durata de realizare a contractului va fi de 48 de luni, din care perioada de proiectare a lucrărilor va fi de 12 luni, iar perioada de execuţie a lucrărilor va fi de 36 luni. Porr Construct a ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de zece ani. Lotul 1 aferent Secţiunii 1 se întinde între km. 0+000 – km. 13+170, iar traseul autostrăzii va începe în zona localităţii Şelimbăr, la intersecţia cu centura Sibiu. Aliniamentul se continuă la vest de drumul naţional DN7, în paralel cu acesta, fiind amplasat într-o zonă colinară până la km 6, în zona localităţii Veştem. În continuare, traseul autostrăzii traversează, la vest de Tălmaciu, drumul judeţean DJ 105G, Avrig – Marşa – Tălmaciu – Sadu până în zona Boiţa, unde este prevăzut un nod rutier ce asigură conectivitatea temporară a autostrăzii Sibiu-Piteşti cu DN7. Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea perioadei de depunere a contestaţiilor, de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii. În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR SA va trebui să aştepte soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.
F. Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii