Un deputat AUR îi solicită ministrului Energiei să ofere clarificări urgente cu privire la golirea lacului de acumulare Vidraru, în contextul lucrărilor de retehnologizare aflate în derulare. Parlamentarul atrage atenția asupra discrepanțelor dintre declarațiile actualului ministru, care susține că lucrările vor fi finalizate în 2026 și estimările predecesorului său, Sebastian Burduja, care avansa un termen de șapte ani.
„Românii așteaptă clarificări despre golirea lacului de acumulare Vidraru, domnule ministru al Energiei”, a transmis Bodan Velcescu într-o declarație publică, criticând lipsa de transparență și comunicare oficială pe acest subiect.
Citește și: Românii își mută firmele în Bulgaria. Impozitele sunt la jumătate în țara vecină
Deputatul a anunțat că, în lipsa unei reacții imediate din partea ministerului, va adresa o interpelare oficială la începutul sesiunii parlamentare.
În mesajul său, Velcescu a ridicat o serie de întrebări punctuale:
– Care este termenul real de finalizare a lucrărilor?
– Cine garantează pentru succesul acestora?
– Cine va acoperi eventualele despăgubiri în caz de eșec?
– În cât timp se va reumple lacul Vidraru cu cei 465 de milioane de metri cubi de apă?
„Poate știți dumneavoastră răspunsurile și e bine să le dați și către opinia publică. Pentru că, da, lipsa dumneavoastră de comunicare a dat naștere la niște păreri, mai mult sau mai puțin pertinente”, a mai afirmat politicianul.
0 Comentarii