Web Analytics

Au dispărut 73 de membri ai PSD Câmpulung

de | 9.07.2015 07:33 | Culise

Organizaţia municipală a PSD Câmpulung se laudă cu un contingent de 665 de membri, majoritatea fiind constituită de femei şi tineri, dar surpriza neplăcută ţine de lipsurile la apel. Potrivit situaţiei prezentată la recenta Conferinţă Municipală de alegeri, 73 dintre cei înscrişi în Partidul Social Democrat nu sunt de găsit la domiciliu. În mod evident nu există nici contact telefonic cu ei, aşa că una dintre problemele organizatorice pe termen scurt va consta într-o ultimă verificare a situaţiei celor 73, cu consecinţa readucerii în partid sau radierea din registrul de evidenţă. Din fericire pentru cei de la Câmpulung, încă nu a fost înregistrat niciun caz în care dispariţia de la domiciliu să aibă legătură cu DNA, aşa cum sunt unele cazuri în organizaţia de la Piteşti.
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii