Web Analytics

„Atelier pentru jurnaliști” marca Freedom House România

de | 23.05.2019 22:36 | Actualitate

Freedom House România și Ambasada SUA la București organizează în perioada 12 – 13 iunie 2019, un „Atelier pentru jurnaliști”
Demersul face parte din proiectul ”Defending Media Freedom”, care urmărește să sprijine jurnaliștii aflați în dificultate, folosind o abordare multidisciplinară, pentru crearea de noi competențe și facilitarea accesului la formarea profesională.
„Vom oferi jurnaliștilor care au fost hărțuiți sau care au nevoie de sprijin bune practici și abilități pentru a lucra sub presiune, pentru a proteja libertatea presei și libertatea de exprimare. Pentru a realiza acest lucru, vom organiza ateliere în care jurnaliști cu experiență, avocați și procurori vor împărtăși bune practici și vor elabora proceduri de gestionare a crizelor”, anunță organizatorii.

Atelierul va avea loc la Biblioteca Națională din București, în 12 și 13 iunie, între orele 9:30 și 17:00. În cadrul sesiunilor din atelier va fi oferită pregătire pe următoarele subiecte:
• Directive europene ce influențează munca jurnaliștilor (avertizorul de integritate, fake news, dreptul de autor, jurisprudența CEDO, regulile GDPR, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului)
• Legislația suport pentru protecția jurnaliștilor (libertatea de exprimare, protecția surselor, 52/2003, 544/2001, cenzura și protecția muncii în domeniul jurnalismului)
• Fact checking (ca proces jurnalistic, dar și din punct de vedere juridic)
• Măsuri de siguranță pentru atacuri cibernetice
• Răspunderea penală și răspunderea civilă a jurnaliștilor
• Studii de caz relevante prezentate de jurnaliști
Invităm jurnaliștii interesați de subiectele menționate să aplice pentru a participa la acest atelier.

Jurnaliștii interesați pot aplica până în data de 5 iunie (ora 24:00) trimițând un CV / o biografie la adresa de mail madalina@freedomhouse.ro. „Acoperim cheltuielile de transport și cazare pentru jurnaliștii din presa locală. În caz că numărul jurnaliștilor este mai mare decât locurile disponibile, vom selecta jurnaliștii astfel:au prioritate jurnaliștii care fac muncă de investigație;vom selecta doar un jurnalist per redacție/publicație;
vom selcta acei jurnaliști care a demonstrat etică și integritate în experiența lor profesională”, anunță organizatorii.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole