Preşedintele Asociaţiei Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPPR), medicul Lucian Paziuc, atrage atenţia că există „pacienţi abandonaţi de sistem în spitalele de psihiatrie”, în care sunt aruncaţi ca într-un „coş de gunoi”, transmite Agerpres.
„Crearea acestei asociaţii a venit ca o necesitate, ca o nevoie de a schimba sistemul. (…) Pacienţii noştri psihiatrici nu sunt doar ai noştri, ai Ministerului Sănătăţii, sunt şi ai Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi ai Ministerului Justiţiei, psihiatria este una dintre puţinele ramuri, cred că singura ramură medicală care are o măsură privativă de libertate, deci poate să reţină pe cineva 24 de ore într-un spital de psihiatrie. Sigur că, limitând o serie de drepturi, apar şi scandaluri în presă, sunt tot felul de asociaţii, de organizaţii care, de multe ori, poate şi pe bună dreptate, există nişte situaţii unde se comit nişte exagerări din partea profesioniştilor şi atunci cu siguranţă trebuie să privim către viitor, către evoluţie”, a spus Lucian Paziuc, în deschiderea Congresului Naţional de Psihiatrie de la Sibiu.
Totodată, acesta a subliniat că un spital de psihiatrie nu trebuie să fie „un coş de gunoi” în care să fie „aruncaţi” pacienţii abandonaţi de sistem.
0 Comentarii