Web Analytics

articol scris joi, 05 iunie 2014

Asistentul medical arestat pentru trafic de influenţă a fost la Mineriada din 1999

După cum se știe, Gabriel Necula, asistent medical la Cabinetul Medical al IPJ Argeş a fost reţinut pe 27 mai, fiind apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de influenţă. Fiul său este inculpat în aceeaşi cauză, dar sub aspectul săvârşirii infracţiunii complicitate la trafic de influenţă. În 2012, Necula îi promisese unei persoane că va interveni pe lângă anchetatori într-o cauză penală, astfel ca soluţia în speţă să fie una de netrimitere în judecată. Pentru serviciul făcut, asistentul medical a solicitat câteva zeci de mii de euro, însă până în acest an nu s-a realizat traficul de influenţă. Potrivit DNA, pe 19 mai 2014, Gabriel Necula a contactat telefonic persoana implicată în dosarul penal şi i-a pus în vedere că, dacă într-o săptămână nu îi achită suma de 50.000 de euro, se vor lua măsuri preventive împotriva sa.    
Având domiciliul în Câmpulung, Gabriel Necula a lucrat o bună perioadă de timp la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi din localitate, până la închiderea acestuia, în anul 2011. Cunoscut şi sub apelativul de „doctor”, Necula a asigurat asistenţa medicală pentru trupele de ordine care s-au confruntat în 1999, la Costeşti-Vâlcea, cu minerii aflaţi în drum spre Bucureşti. Fiul „doctorului”, Vinicius Florentin Necula, a terminat anul trecut Facultatea de Inginerie economică industrială, la Politehnica Bucureşti, el fiind stabilit în Capitală.
C.I.B.

Distribuie!

0 Comentarii

FC Argeş, amical cu Rapid în pauza competiţională

FC Argeș și Rapid București se întâlnesc sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul prânzului, într-un meci amical ce se va desfășura […] Citește!

Campionatul Național de Poliatlon, găzduit de Pitești

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va găzdui Campionatului Național de Poliatlon la înot. Această […] Citește!

Premiile Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România

Joi, 12 noiembrie 2026, la Casa Cărții are loc festivitatea de premiere a celor mai bune cărți apărute în 2025 […] Citește!

Cel mai bun scriitor roman este… maghiar!

Acum 11 ani, Nicolae Manolescu, fostul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, a inițiat concursul național „Scriitorii Anului”, acordând, pe […] Citește!

Scene din viaţa culturală piteşteană (194)

A promis Premiul „Vladimir Streinu”. În 25 mai 2014, a avut loc ultima întâlnire dedicată marelului critic și poet argeșean […] Citește!

Alina Gorghiu s-a întâlnit la Parlament cu primarii din Albeștii de Argeș și Mușătești

Deputasta Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, continuă întâlnirile de lucru cu primarii liberali din județ. De această dată, doi dintre […] Citește!

Lustrangii la Piteşti, la 1940

Lustrangii pe strada Șerban Vodă din centrul Piteștiului, în 1940. O meserie uitată, la modă în secolul al 19-lea și […] Citește!

Violonistul Răzvan Stoica revine la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Pitești organizează joi, 12 noiembrie, la ora 19, la Centrul Multifuncțional, Gala Tinerilor Dirijori UNMB. Alături de orchestra simfonică […] Citește!

Tragedie în Pitești! O femeie ar fi căzut de la etaj

Joi, 12 noiembrie 2026, o femeie în vârstă de 82 de ani, a fi căzut de la etajul al treilea […] Citește!

Comedia „Aventuri pe contrasens”, la Mioveni. Când are loc

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, începând cu ora 19:00, în sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va avea loc piesa […] Citește!

Gabriel Cazan și-a lansat romanul „𝐈𝐤𝐢𝐬𝐚𝐤𝐢 𝐒𝐡𝐢𝐛𝐮𝐢𝐚”

Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, și-a lansat, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, cea de-a 28-a carte […] Citește!

Pitești. Și în decembrie puteți scăpa de deșeurile voluminoase și DEEE

Primăria Pitești, prin Salubritate 2000, organizează, în decembrie, ultima campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!