Web Analytics

ASF l-a amendat pe preşedintele Electroargeş cu 60.000 lei

de | 10.08.2020 10:39 | Actualitate, Economie

     Constantin Ştefan, preşedintele Consiliului de Administraţie al Electroargeş (ELGS), a fost sancţionat cu 60.000 de lei de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru că nu a informat piaţa şi nu făcut demersurile necesare pentru completarea convocatorului adunării acţionarilor din 27 aprilie cu punctele propuse de Tudor Dumitru, ce deţine 12,85% din companie, se arată într-un raport al supraveghetorului pieţei remis la finele săptămânii trecute Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

     Tudor Dumitru depusese cererea de completare a adunării acţionarilor cu noi puncte, pentru care a prezentat justificări, în data de 7 aprilie, în condiţiile în care data limită până la care acţionarii aveau posibilitatea să îşi exercite acest drept era 10 aprilie.

ASF menţionează că, în raport cu cererea de completare a AGOA Electroargeş, din analiza documentelor publicate de societate (pe site-ul operatorului de piaţă, pe site-ul ASF, pe site-ul emitentului), nu au fost identificate informaţii cu privire la solicitarea formulată de Tudor Dumitru sau motivele pentru care reprezentanţii societăţii nu au dat curs solicitării, adică nu a fost identificat un raport curent publicat cu privire al cererea de completare a ordinii de zi a AGOA din 27/28 aprilie 2020.

Practic, investitorii nu au fost informaţi cu privire la cererea de completare formulată de un acţionar ce deţine mai mult de 5% din societate, motiv pentru care ASF l-a amendat pe Constantin Ştefan cu 10.000 lei.

      De asemenea, ASF este de părere că, Constantin Ştefan a utilizat abuziv poziţia de preşedinte deţinută în cadrul Electroargeş, manifestată prin neconvocarea şedinţei Consiliului de Administraţie, prima etapă, în vederea completării convocatorului cu solicitările acţionarului.

În schimb, Electroargeş a comunicat prin avocat Autorităţii, între altele, că departamentul juridic al societăţii a analizat solicitarea acţionarului Tudor Dumitru (comunicarea către acţionar fiind făcută de către preşedintele Consiliului) şi că „nu există şi nici nu era necesară adoptarea unei hotărâri a Consilului de Administraţie care să poată să fie comunicată către ASF”.

În aceste condiţii, Autoritatea arată că atitudinea adoptată de Constantin Ştefan, ca preşedinte al Consiliului de Administraţia, prin utilizarea abuzivă a poziţiei dominante, manifestate prin neconvocarea şedinţei board-ului, reprezintă o neconformare la obligaţia stabilită prin lege şi are ca efect nesocotirea/lezarea dreptului acţionarilor.

       Pentru această faptă, ASF l-a amendat pe Constantin Ştefan cu încă 50.000 lei.

Amenzile pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, fapt ce nu suspendă executarea sancţiunii.

Pentru primele trei luni ale anului, Electroargeş a raportat un profit net de 2,47 milioane de lei, cu 2,85% mai mic decât cel aferent primului trimestru din 2019.

Acţiunile ELGS au o tranzacţionare redusă la BVB, iar faţă de ultimul preţ al titulurilor din data de 6 august, de 0,895 lei, valoarea de piaţă a companiei este de 62,44 milioane lei.

 Bursa.ro  

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii