Web Analytics
scris luni, 09.08.2021

Articol elogios despre pompierii români în presa din Grecia: „Sunt de pe altă planetă”

O publicație online din Grecia descrie într-un articol modul de operare al pompierilor români mobilizați să stingă incendiile din insula Evia.

Redactorii publicației fimes.gr spun că ceea ce-au făcut pompierii români imediat ce au ajuns la locul intervenției din insula grecească Evia i-a determinat pe localnici să-i privească precum niște extratereștri.

Articol elogios despre pompierii români în presa din Grecia: „Sunt de pe altă planetă”

„Pompierii români care au venit în țara noastră să întărească efectivele anti-incendiu și să lupte cu flăcările par că sunt de pe altă planetă.

Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un sediu independent față de cele oferite de Grecia, cu servicii de catering și logistică proprii.

CITESTE SI Pompieri de la ISU Argeș vor interveni pentru stingerea incendiilor din Grecia

Au cartografiat drumurile forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație pentru localizarea incendiilor.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie din zonă și, cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile.

De asemenea, s-au mutat pe drumuri izolate pentru a nu împiedica circulația.

Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate și nu una subdezvoltată, așa cum mulți o văd”, se arată în articolul menționat.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...