Web Analytics

Arta confecţionării podoabelor tradiţionale, la Muzeul Golești

de | 3.07.2017 11:18 | Actualitate

golestiCMuzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, instituție subordonată Consiliului Judeţean Argeş, organizează, în perioada 3 – 7 iulie 2017, atelierul de creaţie populară Arta confecţionării podoabelor tradiţionale, ediţia a XII-a, sub coordonarea creatoarei populare Virginia Linul, din Bistriţa Năsăud.

 

Arta populară românească a dezvoltat, de-a lungul veacurilor, caracteristici artistice unice aducând, în actualitatea zilelor noastre, bogăția cromatică a ornamentelor, simțul înnăscut de frumos al meșterului popular, semnificații ancestrale ale elementelor decorative și, nu în ultimul rând, povestea frumoasă a poporului român.

Zgărdane, zgărzi, borşoane, salbe, plastoane, lătiţare sunt podoabe care au ocupat, dintotdeauna, un loc important în vestimentaţia costumului tradiţional, conferindu-i frumuseţe şi originalitate, reprezentând exprimarea artistică și simbolică a satului românesc. Cea mai răspândită podoabă purtată este lătițarul, o bentiţă alcătuită dintr-o ţesătură fină din mărgele policrome, întâlnită în Ţara Oaşului, Ţara Lăpuşului, Maramureş, Năsăud, Valea Jiului. Alături de acestea apar podoabele populare purtate în talie, cingătorile, având forme variate, în ceea ce priveşte structura, materialul şi decorul.

La tabăra din acest an, vor participa aproximativ 50 de elevi de la şcoli gimnaziale şi grădiniţe din Piteşti, Ştefăneşti, Călineşti şi Goleşti.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii