Nicolae Ernst s-a născut la 1 ianuarie 1939, în localitatea Vulcan, din județul Trei-Scaune, astăzi, județul Brașov, dovedind, de timpuriu, talent pentru desen, caligrafie, geometrie, arte vizuale. Înțelegându-i menirea, familia și dascălii școlii gimnaziale l-au îndrumat să urmeze, la București, Liceul de Arhitectură, finalizat cu succes (1956), apoi, Institutul de Arhitectură Ion Mincu, seria 1964. Timp de patru ani (1964 – 1968), se exprimă, promițător, la direcția specializată din Brașov. Ulterior, optează, inclusiv familial, pentru stabilirea dincoace de Carpați (1968), la Pitești.

Primul mare proiect de succes: Hotelul Muntenia II

Dinamica relevată în 1968, de municipiul Pitești, îl capacitează pe tânărul arhitect Nicolae Ernst, spre beneficiul urbei, dar și al apropiaților săi. Vreme de un deceniu (1968 – 1977), contribuie la creșterea prestigiului Institutului de Proiectare Argeș, numit, frecvent, Direcția de Sistematizare, Arhitectură și Proiectarea Construcțiilor/DSAPC, elaborează documentații pentru edificii reprezentative din Pitești, Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, călătorește în Europa, obține premii naționale și continentale, participă la reuniuni tematice, asimilează noutățile domeniului, practicate, mai ales, în Occident, acceptă sugestii colegiale, este receptiv la solicitarea forurilor administrative privind conservarea tradițiilor locale și diversificarea expertizei acumulate, anterior, de alți profesioniști. Zona centrală a reședinței Argeșului este dominată, după 1976, prin fizionomia Hotelului Muntenia II /Turnul, edificat conform planurilor arhitectului Nicolae Ernst. A fost și rămâne un succes notoriu! Turnul, cu subsol, parter, mezanin și 12 etaje este un proiect emblematic pentru Nicolae Ernst, elaborat (1974-1975) împreună cu inginerul Eugeniu Dumitrache. Originalitatea edificiului degajă: siluetă octogonală, croită în jurul unui miez de beton armat, rezistent la seisme și trepidații stradale; plasarea pe o suprafață strictă (24x24m), obținută prin demolări minimale, între Corpul A, Bulevardul Republicii, Piața Civică Muntenia; verticalizare unicat pentru municipiul Pitești. Turnul oferea 180 de camere, 350 de locuri, numeroase anexe, terasă superioară circulabilă, cu vizualizare spre toate punctele cardinale, multiple facilități pentru turiștii autohtoni și străini. Sălile de protocol au găzduit vizite la cel mai înalt nivel, din: Bulgaria, Cehoslovacia, Malta, Mongolia, România etc.

Arhitect șef al municipiului Pitești

Prin acordarea statutului de municipiu (16 februarie 1968), schema reședinței Argeșului prevedea, expres, instituirea funcției de arhitect-șef, având atribuții speciale privind: extinderea vetrei tradiționale metropolitane: sistematizarea comunelor periurbane Bascov, Bradu, Colibași, Mărăcineni, Ștefănești; regândirea căilor de acces dinspre București, Craiova, Drăgășani, Rânicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung. Noul departament municipal a fost condus, succesiv, un sfert de veac, de cunoscuții arhitecți: Ion V. Popescu (1968-1973), Gheorghe Iliuță (1973-1977) și Nicolae Ernst (1977-1993). Este perioada când au intrat în funcțiune mari capacități productive, s-au construit principalele cartiere rezidențiale, perimetrul central se definea după alte criterii, sistemul radial terestru era gândit funcțional, urban și rural, pentru aproximativ 200.000 de locuitori. Așadar, Nicolae Ernst a fost arhitect – șef al municipiului Pitești într-o etapă cardinală pentru istoria noastră contemporană (1977 – 1993)! După succesul proiectului său, respectiv Hotel Muntenia II, va gestiona, de pe treptele superioare ale podiumului, cerințe pluraliste, emise de reprezentanții statului, ai organizațiilor sectoriale și asociațiilor patronale, ori, în vederea recuperării proprietăților individuale. De-a lungul celor 16 ani, concluziile oficiale, semnate de Nicolae Ernst, sunt parafate, cu deosebire, prin girul primarilor: Valeriu Nicolescu, Manole Bivol, Nicolae Zevedei, Ion Dumitrescu, Tudor Pendiuc.

Reconfigurarea clădirii teatrului din Pitești

În memoria colectivă, arhitectul Nicolae Ernst rămâne, inclusiv pentru elaborarea proiectului modernizării Teatrului Alexandru Davila Pitești (1977-1979). Așa cum precizează studiul său preliminar, construcția inițială se ridicase, în 1910-1914, după planurile arhitectului Alexandru Clavel (1877-1916), la sugestia primarului Nicolae Gh. Dumitrescu (1857-1948), fiind folosită, timp de aproape o jumătate de secol, pentru adunări comunale și baie publică. Ulterior (1952-1955), erau modificate structura de rezistență, fațada, interioarele, iar edificiul se dedica, exclusivist, prestațiilor scenice. Comparativ cu designul exterior precedent, arhitectul Nicolae Ernst a transformat imobilul Teatrului Alexandru Davila Pitești într-o emblemă modernă a Piteștiului, conferind valențe superioare perimetrului virtual. Totodată, in interior, păstrând stilul clasic al sălii mari și scenei, a creat noi spații pentru foaier, sala mică (125 de locuri), agenție, repetiții, alveole expoziționale, birouri, garderobă. Concretizarea ideilor arhitectului Nicolae Ernst s-a datorat colaborării de excepție cu: șeful șantierului, inginerul Dumitru Gherăsoiu (1933–2016); regizorii Liviu Ciulei și Constantin Dinischiotu; artistului plastic Sorin Ilfoveanu; actorii Ion Focșa, Constantin Zărnescu, Dumitru-Dem Niculescu; juristul Radu Baltazar.

Nicolae Ernst și Simfonia Lalelelor

Una dintre cărțile de vizită, tradițională pentru municipiul Pitești, este Expoziția dendro-floricolă națională Simfonia lalelelor, organizată anual, prima ediție desfășurându-se în incinta Casei Sindicatelor (6-9 mai 1978). Inițiativa, datorată inginerului Ilarie Isac, doctor în științe agricole, directorul Institutului de Pomicultură Mărăcineni, a presupus eforturi graduate permanente din partea experților Administrației Serelor și Parcurilor Pitești, conducerii Primăriei Pitești, altor factori cooperanți. În istoria Simfoniei, arhitectul Nicolae Ernst ocupă un loc binemeritat Devenise, așa cum s-a precizat mai sus (1977), coordonatorul serviciului municipal de profil, atribuții exercitate, cu pasiune și rigoare, până spre mijlocul anului 1993. Cooptat în comandamentul reuniunii, a conceput, de fiecare dată, grafica mijloacelor vizuale, intersectate promovării primelor 16 ediții ale Simfoniei, respectiv: efigie, afișe, panouri stradale, invitații, programe, diplome, plachete, trofee. Varietatea schițelor este proverbială, panoplia motivează sensuri formative, inclusiv ecologiste, culorile nuanțează deductibilități, iar dimensiunile uzitate sunt pretabile arhivării.
Sursa: Petre Popa-Pitești. Portrete postume pentru prieteni.