Arhitectul Alexandru Mulțescu s-a născut, la București, în ziua de 24 octombrie 1942 și a decedat la 22 iulie 2016, la Pitești, bilanțând o jumătate de secol profesionist, consacrat redesenării Argeșului contemporan. Dascălii Școlii Gimnaziale Vasile Alecsandri (1949-1956) și Liceului Dimitrie Cantemir București (1956-1960), punctau, convergent vârstelor generației din care făcea parte, reperele cruciale postbelice.
Atunci când, la maturitate, era interogat să rezume, curricular, etapa 1942-1960, Alexandru I. Mulțescu decupa, din sinopticul național generalist, 12 evenimente percepute ca fiind cardinale pentru ceea ce a urmat.
Etapa 1942-1960
Selecția cronologică etaja sumarul influent astfel: ofensiva Armatei Române dincolo de Nistru (1942-1943); retragerea efectivelor spre aliniamentele strategice (1943-1944); bombardamentul anglo-american asupra orașului București (4 aprilie 1944); discolarea guvernării mareșalului Ion/Ioan Antonescu și conținutul Proclamației către Țară, adresată de regele Mihai I (23 august 1944); instaurarea cabinetului condus de Petru Groza (6 martie 1945); abolirea monarhiei și instaurarea Republicii (30 decembrie 1947); etatizarea marilor proprietăți industriale (11 iunie 1948); regionalizarea administrativă (6 septembrie 1950); efectuarea primei reforme bănești postbelice (28 ianuarie 1952); primirea României în Organizația Națiunilor Unite (14 decembrie 1955); plecarea trupelor sovietice (iunie-iulie 1958); lansarea marilor planuri cincinale (25 iunie 1960). Efectele câtorva dintre aceste decizii supreme vor avea repercusiuni inclusiv asupra preocupărilor individuale.
Institutul de Proiectare Pitești
În 1960, Alexandru Mulțescu finaliza cu bacalaureat Liceul Dimitrie Cantemir București. Climatul oferit de această școală era comparabil cu seriozitatea altor unități renumite din Capitală: Sfântul Sava, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Șincai, Spiru Haret. Emblema Dimitrie Cantemir deroba complementar, atunci, dar și acum, concepte precum: celebritatea savantului de formație europeană. Edificiul Liceului Dimitrie Cantemir reprezenta, pentru Mulțescu și colegii care doreau să urmeze Arhitectura, un posibil studiu de caz: amplasarea pe suprafață limitată interstradal; valorificarea caracteristicilor stilului neoromânesc; generozitatea volumetriei interioare; funcționalitate specifică didacticii moderne; rezistență probată la seismul din 9/10 noiembrie 1940 și bombardamentele aviatice virulente. Cariera diplomatului în arhitectură Alexandru Mulțescu se va defini, convingător și peren, după 1967, la Institutul de Proiectare Pitești, ce ființa din 1957. Acceptarea reședinței Argeșului subsuma motivații plauzibile: apropierea de București; beneficiul conlucrării succesive cu directorii unității, profesioniștii Claudiu Popișteanu, Vladimir Perceac, Emil Inoveanu, Valeriu Manu, Eugeniu Dumitrache; relansarea vizibilă a parametrilor economici urbani; existența unor mari trusturi de construcții; densitatea monumentelor istorice; domicilierea, în localitate, a prietenului său statornic, arhitectul Adrian Viorel Mahu; mediul natural. Atașamentul față de Pitești s-a consolidat, apoi, datorită căsătoriei cu talentata arhitectă Maria Niculescu (1938-2009), colegă de serviciu, fiica unui cunoscut ofițer superior din Câmpulung.
Realizări
Printre realizările argeșeanului nostru se detașează: sediul Institutului de Proiectare/S.C. Proiect Argeș S.A. (1977-1978); Spitalul de Pediatrie Pitești (1984); extinderea Muzeului Județean Argeș (2000); Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș (2003); Planetariul și Observatorul Astronomic Pitești (2004). Adăugăm: Spitalul de Pediatrie Marie Curie București; Biblioteca Municipală Râmnicu Vâlcea; cartiere, unități școlare, spații ambientale. Ipotetic, dacă Alexandru Mulțescu nu reușea la Arhitectură, avea șansa să devină un istoric de mare succes! Diversificarea țintelor exercitării profesiei tutelare, memoria prodigioasă, incizia fenomenelor abordate l-au integrat, factologic, specialiștilor preocupați să valorizeze, cu deosebire, spiritualitatea Evului Mediu din Argeș-Muscel. Colaboratorul societăților științifice departamentale, muzeelor, așezămintelor ecleziastice, arhivelor s-a dovedit foarte activ! Pasiunea pentru decodificarea acestei perioade istorice îl determină să realizeze numeroase documentări interne și externe, traduceri din literatura universală, investigații depozitare, crochiuri, relevee. Din atare perspectivă, Alexandru și Maria Mulțescu erau considerați printre cei mai productivi arhitecți în domeniul restaurării monumentelor feudale!
Bunăoară, semnătura lui Alexandru Mulțescu a garantat viabilitatea proiectelor elaborate în scopul salvării și reabilitării complexelor monastice Negru Vodă (Câmpulung), Glavacioc (Ștefan cel Mare), Vieroși (Mioveni), Râncăciov (Călinești); bisericilor ortodoxe Beștelei și Maica Precista (Pitești), Marina și Sfântul Gheorghe – Olari (Câmpulung), Drujești (Curtea de Argeș); conacelor Bilcești (Valea Mare-Pravăț) și Merișani; stăreției Mănăstirii Cotmeana; culei din Budeasa.
Director al Direcției Argeș pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național
Mulțescu a publicat în reviste, culegeri, anuare, singur sau apelând la colaboratori, zeci de articole, studii, comunicări, referate, ceea ce probează calități apropiate istoricilor, criticilor de artă, monografiștilor. Suport bibliografic au devenit paginile intitulate: ”Monumente de arhitectură civilă medievală din orașul Pitești” (1977); ”Câmpulung-Muscel, repere arhitecturale înscrise în cronica secolului al XIX-lea” (1980); ”Legături între Transilvania și Țara Românească oglindite în arhitectura bisericii Sf. Marina din Câmpulung” (1982); ”Noi date privind câteva monumente de arhitectură din județul Argeș” (1984); ”Castrul roman de la Jidova” (1987); ”Cloașterul Câmpulungean” (2000); ”Clădiri din incinta mănăstirii Văleni” (2001); ”Probleme legate de Palatul de la Curtea Domnească din Argeș” (2001). Apogeul insistențelor privind cunoașterea vestigiilor medievale s-a regăsit în exercitarea funcției de conservator, apoi director al Direcției Argeș pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național (1998-2006). Responsabilitățile i-au favorizat editarea caietelor ”Fragmente argeșene”, corpus menit să livreze numeroase detalii asupra tradițiilor, prezentului și așteptărilor sistemului monumentelor din această parte a Uniunii Europene.
Sursa: Informaţii selectate din volumul: ”Piteşti. Portrete postume pentru prieteni”, Petre Popa.
0 Comentarii