Web Analytics
scris miercuri, 29.07.2015

Arhidiaconul Caliopie, nominalizare contestată pentru „Personalitatea anului 2014”

Printre propunerile pentru „Personalităţile anului 2014”, distincţii ce vor fi acordate de Consiliul Judeţean Argeş în cadrul ediţiei din acest an a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului pentru 13 domenii de activitate, se află şi numele arhidiaconului Caliopie Ichim. Acesta a fost nominalizat la secţiunea religie, pentru întreaga sa activitate desfăşurată în slujba Bisericii, anul trecut. Numai că, din păcate, comisia Consiliului Judeţean însărcinată să analizeze şi să valideze propunerile a avut un rol mai mult decorativ în toată această poveste, nominalizarea venind direct din partea ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. De altfel, nominalizarea arhidiaconului Caliopie pentru distincţia „Personalitatea anului 2014” nici nu a fost dată publicităţii până acum, poate şi pentru a se evita un scandal de proporţii, organizatorii evenimentului, în speţă Consiliul Judeţean Argeş, aşteptându-se probabil să iasă discuţii din cauza propunerii făcute de ÎPS Calinic.
(ELECTRO-CUTARE)

Arhidiaconul Caliopie, nominalizare contestată pentru „Personalitatea anului 2014”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...