A început o nouă rundă de dezmăț electoral, cea pentru alegerile prezidențiale ce țin loc de foste alegeri anulate după primul tur, în 2024. Cu Paștele în campania electorală și cu perspective îngrijorătoare pentru români, cei unsprezece candidați vor urca mere și pere în plopi.
Promisiuni vor fi făcute direct și în Argeș, fiindcă, deși precampania a fost deficitară din acest punct de vedere, prezidențiabili vor ajunge și pe la noi prin județ pentru amăgirea cetățenilor. Iar doi dintre cei unsprezece vor trece astfel și pe acasă, într-un fel, ținând cont de faptul că Elena Lasconi chiar domiciliază în Câmpulung și chiar e primar în municipiul muscelean, iar John Ion Banu Muscel are rădăcinile materne în comuna Stoenești.
Lasconi nu mai are nevoie de nicio prezentare! S-a bucurat și se bucură de notorietate de zeci de ani și a fost văzută de câmpulungeni drept salvatorul municipiului. De două ori! Fără a prezenta ce și cum a făcut în orașul de pe râul Târgului, este de menționat modul pompos în care ea însăși indică realizările, exemplul definitoriu în acest sens fiind afirmația că a adus la bugetul local de 45 de ori mai mulți bani decât bugetul orașului.
De curând a apărut și raportul de activitate pe anul 2024, dar s-au dus vremurile când chiar Elena Lasconi prezenta direct reușitele din trecut, ea aflându-se de nouă luni în campanie electorală, după cum a declarat la un post național de televiziune. Primărița de la Câmpulung a participat și la alegerile prezidențiale din 2024, intrând în inexistentul tur doi de scrutin.
John Ion Banu Muscel este considerat cel mai bogat prezidențiabil, iar la alegerile din 2019 a fost prezent pentru a se clasa pe ultimul loc. Crescut în Muscel, la Stoenești, cu școală făcută în Câmpulung, John are și cetățenie americană. Este un susținător al lui Donald Trump, iar într-un interviu acordat lui Grigore Cartianu în anul 2017 dezvăluia faptul că are cinci arme acasă, în Florida. Cel căruia prietenii îi spun Jean a candidat anul trecut ca independent și pentru Camera Deputaților, ca reprezentant al județului Argeș.
C.I.B.
Citește și Nu se lasă! Musceleanul John candidează la Preşedinţia României
0 Comentarii