Web Analytics
scris miercuri, 26.08.2015

Argeşul, afectat de secetă acum. Guvernanţii promit irigaţii în viitor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să aloce anual, timp de şapte ani, 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigaţii, infrastructura secundară putând beneficia de fonduri europene în valoare de peste 430 de milioane de euro, potrivit instituţiei.
Fondurile europene, aferente perioadei de programare 2014 – 2020, vor fi alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Reprezentanţii ministerului nu au furnizat informaţii cu privire la efectele secetei în agricultură, menţionând că nu au fost încă centralizate datele din teritoriu la Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă, organizat la nivelul instituţiei. Seceta a afectat în special culturile de primăvară, efectele fiind resimţite cel mai pregnant în judeţele Galaţi, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Argeş, Bacău, Neamţ, Suceava, Vrancea, Bihor, Sălaj, Constanţa, Teleorman şi Olt.
Întrebaţi ce măsuri va lua Ministerul Agriculturii în sprijinul fermierilor, oficialii instituţiei au răspuns că sunt luate în calcul reducerea impozitelor datorate pe baza normei de venit proporţional cu pierderile suferite, pentru persoane fizice, individual sau într-o formă de asociere, în cazul înregistrării de pierderi de peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole, conform Codului Fiscal, operaţionalizarea fondurilor mutuale care să preia riscurile de secetă şi să despăgubească membrii utilizând surse financiare comunitare, posibilitatea acordării unei scheme de ajutor de minimis pentru fermele mici şi informarea UE privind acordarea unor ajutoare de stat în cazul fermierilor mari.
F. Silvestru

Argeşul, afectat de secetă acum. Guvernanţii promit irigaţii în viitor

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...