Web Analytics

Argeșean trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

de | 24.06.2022 12:54 | Actualitate

Un bărbat de 51 de ani, din Argeș, a fost trimis în judecată după ce ar fi dat mită unor doi polițiști pentru ca aceștia să oprească cercetările într-un dosar penal.

DGA Argeș transmite:

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat urmărirea penală și a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, persoană fără calitate specială și cercetată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În fapt, la data de 09.06.2022, doi agenți de poliție au formulat denunțuri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, arătând că, la aceeași dată, un bărbat în vârstă de 51 de ani le-a promis o sumă de bani, pentru a-i determina pe aceștia să nu continue cercetările într-un dosar penal care îl viza.

Citește și: DGA Iași. Persoană trimisă în judecată pentru trafic de influență

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, persoana în cauză le-a propus celor doi polițiști, în mod insistent, să se înțeleagă, să rezolve dosarul favorabil lui, în sensul de a nu-i mai întocmi dosar penal, promițându-le, totodată, și o sumă de bani.

În următoarea zi, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant imediat după ce acesta a remis suma de 1.000 de euro, cu titlu de mită, celor doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Citește și: DGA Galați: Persoane trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

Urmare a acțiunii de prindere în flagrant și a probatoriului administrat, persoana în cauză a fost reținută pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și ulterior arestată preventiv de către Curtea de Apel Pitești.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole