Web Analytics
scris marți, 11.11.2025

Argeșean reținut după ce și-a sechestrat și agresat soția, deși avea ordin de protecție

Un bărbat de 42 de ani din localitatea Bogați, județul Argeș, a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat soția, încălcând ordinul de protecție emis anterior de instanță. Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:30, în orașul Topoloveni.

Argeșean reținut după ce și-a sechestrat și agresat soția, deși avea ordin de protecție

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, femeia a fost surprinsă de fostul partener în momentul în care se întorcea cu mașina la domiciliu. Bărbatul ar fi urcat în autoturismul acesteia și ar fi forțat-o să se deplaseze spre locuința lui. Ajunși acolo, argeșeanul ar fi amenințat-o și ulterior ar fi agresat-o fizic, înainte de a părăsi locul faptei.

Individul era deja vizat de un ordin de protecție emis de Judecătoria Topoloveni pentru o perioadă de 12 luni, care îi interzicea să se apropie de femeie sau de casa acesteia. Măsura nu era însă însoțită de monitorizare electronică, fapt ce a permis încălcarea restricției.

Imediat după apelul la 112, la fața locului au intervenit polițiștii din Topoloveni și cei ai Secției Rurale Leordeni. În urma verificărilor, agresorul a fost localizat rapid în aceeași localitate și condus la sediul Poliției pentru audieri. După analizarea probelor, anchetatorii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru violență în familie, încălcarea ordinului de protecție și lipsire de libertate în mod ilegal.

Dosarul este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar polițiștii de investigații criminale continuă cercetările pentru stabilirea tuturor detaliilor incidentului.

Autoritățile subliniază că ancheta se află în desfășurare, iar toate procedurile legale sunt respectate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...