Web Analytics
scris vineri, 04.10.2024

Argeșean arestat după ce a luat o tânără la ocazie și a pipăit-o

Joi, 3 octombrie, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind o agresiune sexuală săvârșită asupra unei adolescente, și au reținut un bărbat în vârstă de 45 de ani.

Argeșean arestat după ce a luat o tânără la ocazie și a pipăit-o

Citește și: Accident la Pitești. Un tânăr a intrat cu mașina în zidul unui bloc

Din cercetări s-a stabilit că pe 25 septembrie, în jurul orei 15:00, o persoană necunoscută, identificată în urma cercetărilor ca fiind bărbatul de 45 de ani, din Bradu, a luat la ocazie cu autoturismul, din municipiul Pitești, o minoră în vârstă de 16 ani, pe care ar fi pipăit-o în zonele intime – după cum ne comunică Biroul de presă al IPJ Argeș.

Joi, 3 octombrie, cel în cauză a fost depistat și condus la sediul poliției, pentru cercetări.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Apoi el a fost prezentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea sa preventivă timp de 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...