Vineri, 28 martie, polițiștii argeșeni ai Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiștii de la Garda Forestieră Argeș, au finalizat verificările privind doi bărbați, înregistrați ca transportatori profesioniști de material lemnos în aplicația SUMAL 2.0.
Citește și: Update. În accidentul de la Buzoești un pasager a murit pe loc
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, în perioada 1 ianuarie – 13 martie a.c., cei doi, ambii cu vârsta de 45 de ani, din comuna Poienarii de Muscel, ar fi efectuat mai multe transporturi de material lemnos, cu puncte de descărcare diferite față de cele declarate în avizele de însoțire și încărcate în aplicația specializată.
Ca urmare a abaterilor constatate, unul dintre cei doi împricinați a fost sancționat contravențional cu o amendă de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010R, fiind aplicată și măsura complementară implicită, respectiv confiscarea valorică a 51,9 mc de material lemnos de diferite esențe (cu o valoare totală de aproape 16.000 de lei).
Celălalt cărbat a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.000 de lei, fiindu-i confiscat valoric volumul de 2,69 mc material lemnos de esență fag (cu o valoare de aproximativ 700 de lei).
0 Comentarii