Web Analytics
scris marți, 08.11.2022

Argeș. Și-a obligat concubina să se prostitueze

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au soluționat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată.

Argeș. Și-a obligat concubina să se prostitueze

Din cercetări s-a stabilit că, în cursul lunilor august și septembrie a.c., un bărbat de 25 de ani, din Bârla, ar fi determinat, pe fondul unei relații de concubinaj, iar ulterior ar fi constrâns o femeie să întrețină relații sexuale contra cost, în locuințe situate pe raza municipiului Pitești.

Citește și: SRI: Exercițiu antiterorist în București, în Giurgiu și în Brașov

Reamintim că, în ziua de 23 septembrie, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În ziua următoare, bărbatul a fost prezentat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care au dispus cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Totodată, față de acesta au fost impuse, alături de alte obligații, și obligațiiile de a nu se apropia și de a nu comunica prin nicio modalitate cu persoana vătămată. 

În ziua de 13 octombrie a.c., ca urmare a faptului că inculpatul nu a respectat obligațiile impuse, a fost formulată propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, propunere ce a fost admisă de Judecătoria Pitești la data de 17octombrie a.c.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...