Încă nu s-au stins ecourile serbării de la Băbana, organizate joi, 20 iulie, de Sfântul Ilie, cu prilejul Zilei comunei. Evenimentul a avut… de toate pentru toți, gazdă și organizator principal fiind primarul Vasile Bebe Ivan.
Citește și: Program prelungit la Ștrandul din Pitești, inclusiv în august
12 cupluri longevive au fost premiate pentru longevitate – adică 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, copiii din Băbana cu rezultate bune la învățătură au fost, de asemenea onorați la scenă deschisă.
Gheorghe Iliescu, fiu al comunei, a fost premiat împreună cu soția, profesoară, pentru 50 ani de conviețuire împreună, iar soțul a primit și titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
În premieră, cu prilejul acestei sărbători, a fost organizat și un concurs de șah.
Timp de două ore (19-21), cei prezenți la manifestarea câmpeneacă au primit gratis mici și…urechi de porc la grătar, plus bere și vin. În rest, muzică, voie bună, tiribombe, porumb fiert, floricele…
De la jurnalistul Constantin Pașol, prezent la fața locului, am mai aflat că la anul, la Băbana, nu va mai fi o Zi a comunei, ci două Zile ale comunei, pe 20 și 21 iulie.
În fine, să mai notăm că primarul Bebe Ivan, care a primit o eșarfă tricoloră din partea Asociației Rotarexim, a plecat la finalul manifestării direct în Grecia, cu familia, în vacanță.
0 Comentarii