Web Analytics
scris miercuri, 05.07.2023

Argeș. Patru hoți din locuințe, trimiși în judecată! Cât e prejudiciul

Polițiștii din Lunca Corbuluii au finalizat cercetările în șapte dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat și mărturie mincinoasă.

Argeș. Patru hoți din locuințe, trimiși în judecată! Cât e prejudiciul

Citește și: Un nou accident feroviar: Două locomotive s-au ciocnit la Roșiori

Biroul de presă al IPJ Argeș a transmis că, în perioada noiembrie 2022-martie 2023, patru bărbați, cu vârste între 20 și 26 de ani, din Lunca Corbului și Săpata, ar fi sustras bunuri din mai multe locuințe de pe raza localităților de domiciliu, în valoare de aproximativ 50.000 lei.

Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat în proporție de aproximativ 40%. Cei patru au fost cercetați sub măsura preventivă a controlului judiciar.

În cadrul dosarului, au fost cercetate și alte persoane care ar fi achiziționat bunuri de la cei în cauză, deși aveau cunoștință despre faptul că acestea provin din fapte ilicite – mai prercizează IPJ Argeș.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită