Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești au sancționat, joi, 22 august, o societate comercială din comuna Bughea de Sus.
Citește și: Bărbat de 71 de ani, reținut de polițiști pentru agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, din verificări a reieșit – vechea poveste – că existau diferențe între stocurile scriptice înregistrate în aplicația SUMAL 2.0 și stocurile faptice inventariate la data controlulului.
Mai exact, s-a constatat că societatea comercială nu deținea cantitatea de 23,84 mc de lemn rotund. Totodată, în urma controlului a reieșit că, în perioada februarie – august a acestui an, respectiva firmă a emis mai multe avize de însoțire a materialului lemnos, dar din fotografiile făcute mijloacelor de transport nu se poate distinge/focaliza încărcătura.
Prin urmare, societatea comercială în cauză a fost sancționată cu o amendă de 11.000 lei, conform Legii 171/2010-R., iar cei 23,84 mc de lemn rotund, diverse specii, în valoare de 5.182,24 lei, a fost confiscată valoric – mai arată sursa citată.
0 Comentarii