Pentru că se apropie sărbătorile pascale, la sediul Protoieriei Pitești a fost organizată o instruire privind prevenirea situațiilor de urgență, desfășurată cu participarea șefului Inspecției de Prevenire, col. Orlando Iordache, de la ISU Argeș, și a reprezentanților Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.

Potrivit ISU Argeș, scopul acestei întâlniri a fost creșterea gradului de conștientizare în rândul personalului clerical și administrativ privind respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în special în cazul construcțiilor cu valoare de patrimoniu cultural – monumente istorice de interes mondial, național și local.
La instruire au fost prezentate, printre altele, principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor în perioada premergătoare și pe timpul sărbătorilor pascale; modul corect de exploatare a instalațiilor de încălzire și ventilație; asigurarea căilor de acces, intervenție și evacuare.
A fost prezentat și mesajul Inspectorului șef, colonel Nicolae Alin Berevoescu, care a subliniat importanța respectării acestor măsuri.
„Pe această cale, adresăm mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru sprijinul acordat și pentru deschiderea constantă în vederea implementării măsurilor de securitate la incendiu” – au transmis cei de la ISU Argeș, care au anunțat că, în perioada următoare, inspectorii de prevenire vor controla unități de cult, unități de primire turistică și unități de alimentație publică, pentru a vedea dacă sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite pe timpul manifestărilor religioase, ISU recomandă următoarele măsuri:
– autoturismele personale se vor parca astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;
– aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (de regulă, în exteriorul bisericii);
– pe timpul slujbelor religioase, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului;
– trebuie acordată o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile legat de utilizarea lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile să fie puse în pericol.
Citește și: Pelerinaj de Florii în Argeș, sâmbătă seara. „Vă așteptăm cu bucurie”, spune preotul Florin Păcioianu




0 Comentarii