Pe 16 Aprilie, în jurul orei 16:00, pe DN 65 A, în localitatea Căldăraru, un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc între un autoturism și o autospecială de poliție.
Citește și: Piteştenii de la „Zinca Golescu” au decolat duminică spre Houston. Marea provocare: Mondialul de robotică!
“Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din Pitești, care se deplasa pe DN 65 A, în localitatea Căldăraru, din direcția Ungheni către Miroși, în împrejurări care vor fi stabilite din verificări, a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, aflată în serviciul de patrulare, condusă, regulamentar, în aceeași direcție de mers”, transmite IPJ Argeș.
În urma impactului, nu au rezultat victime.
“Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool”, mai informează Politia.
0 Comentarii