Web Analytics
scris joi, 29.05.2025

Argeș. Laureații Premiilor Muzicale Dinu Lipatti primesc în dar câte un Masterclass

Cu Gala Laureaților și cu Recitalul celor mai buni concurenți ai ediției a X-a a Premiilor Muzicale Dinu Lipatti, Casa Memorială „Dinu Lipatti„ de la Fundățeanca (Argeș) s-a însuflețit din nou, la sfârșit de primăvară.

Argeș. Laureații Premiilor Muzicale Dinu Lipatti primesc în dar câte un Masterclass

Citește și: Eveniment la Pitești. Dialog cu tinerii argeșeni despre Uniunea Europeană

Cu o jurizare ca la olimpiadă (100 de puncte din 100), laureații concursului se vor bucura de Masterclass-uri oferite de personalități ale scenei muzicale. 

Treisprezece dintre cei douăzeci și doi de participanți excepționali au susținut, la Conacul familiei Lipatti, un recital de neuitat. Iată lista completă a laureaților, pe secțiuni și categorii de vârstă, remisă prin grija Muzeului Județean Argeș:

PIAN

  • CAROL IOAN ZAMFIR, elev in clasa a III-a la Școala Sound Music Art Pitești, unde studiază pianul sub îndrumarea prof. Radu Titi, a smuls ropote de aplauze din partea audienței după interpretarea Valsului în Re Bemol Major nr 1, Op 64, al compozitorului polonez Frédéric Chopin.

Și pentru că această piesă a făcut parte din repertoriul pianistic al genialului pianist român, căruia îi aducem omagiu cu acest concurs, Carol a primit Premiul Special Dinu Lipatti pentru o interpretare remarcabilă.

  • IOAN GORGAN, elev în clasa a IV-a, ce studiază pianul la Colegiul Național de Muzică George Enescu, sub indrumarea prof. Carmen Asfadurian, a demonstrat talent și sensibilitate cu interpretarea Dansului Napolitan al compozitorului rus Piotr Ilici Ceaicovski.
  • GRUIA IOAN SOARE, elev in clasa a V-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitești, care studiază sub îndrumarea prof. Iuliana Anghel, a impresionat prin trăire artistică cu Preludiul nr 8, Op 23, al compozitorului rus Serghei Rachmaninoff.
  • ALEXANDRU NEGRILĂ, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, ce studiază pianul sub îndrumarea prof. Anamaria Biaciu-Popa, a interpretat impecabil Partea I a Dumka, Op. 59, a compozitorului rus Piotr Ilici Ceaikovski. Rudă a rapsodiilor maghiare scrise de Johannes Bramhs, Dumka este o reflecție muzicală de inspirație folclorică, cu alternare între pasaje lente și rapide, care cere sensibilitate și măiestrie interpretativă.
  • INYA CUTOVA, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național de Muzică Regina Maria Constanța, care studiază pianul sub îndrumarea prof. Ioan Caruțiu, a delectat auzul și spiritul audienței, interpretând cu pasiune Tarantella lui Franz Liszt, din suita pentru pian ”Anii de pelerinaj – Veneția și Napoli”.
  • MARIA TEODORAȘCU ARTAMANOV, elevă în clasa a IX-a, ce studiază pianul la Colegiul Național de Muzică George Enescu, sub indrumarea prof. Cristina Ralea, a interpretat cu grație Legenda nr 2, S 175 – piesă pentru pian solo, inspirată de un miracol din viața Sf. Francisc de Paola – a compozitorului maghiar Franz Liszt.

VIOARĂ

  • ANASTASIA ACULOVA, elevă în clasa a II-a la Liceul de Arte Marin Sorescu din Craiova, care studiază sub îndrumarea prof. Meda Stanciu, a adus zâmbetul pe buzele audienței cu interpretarea jucăușă a piesei pentru vioară Într-o glumă, a compozitorului român Petre Țipordei.
  • ANA MARIA CIOBANU, elevă în clasa a II-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, care studiază sub îndrumarea prof. Cristian Sandu, a interpretat Humoreska, piesă celebră a compozitorului ceh Antonín Dvořák.
  • NICOLAS ANDREI BAȘCOVEANU, elev în clasa a III-a la Liceul de Arte Marin Sorescu din Craiova, care studiază vioara cu prof. Meda Stanciu, a încântat juriul și audiența din concurs, cu Partea I a Concertului în la minor a compozitorului italian Antonio Vivaldi.
  • SEBASTIAN POPESCU, elev în clasa a IV-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, care studiază sub îndrumarea prof. Roxana Moise, a interpretat Partea I a Concertului pentru vioară în Do Major a compozitorului rus Dmitri Kabalevski.
  • MARIA GABRIELA MIREA, elevă în clasa a IV-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, care studiază sub îndrumarea prof. Diana Antonescu, a interpretat Partea I a Concertului nr 2 în Sol Major pentru Vioară și orchestră a compozitorului austriac Joseph Haydn.
  • ROBERT ȘUIU, elev în clasa a V-a, la Liceul de Arte Marin Sorescu din Craiova, care studiază sub îndrumarea prof. Dan Predoi, a cucerit juriul și audiența cu interpretarea Preludiu și Allegro pentru vioară în stilul lui Pugnani, a compozitorului și violonistului austriac Fritz Kreisler.
  • DOMINIC ELEKEȘ, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, care studiază sub îndrumarea prof. Elena Baltaga, a uimit audiența cu interpretarea sensibilă a Dansului Spaniol de Manuel de Falla.
  • RAREȘ DUMITRU SANDU (foto reprezentativ), elev în clasa a VIII-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, ce studiază vioara sub îndrumarea prof. Roxana Moise, a fost răsplătit cu aplauze după interpretarea Părții I din Simfonia Spaniolă de Eduard Lalo.
  • TIMEA MAGHIARI, studentă în anul I la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara, care studiază sub îndrumarea Conf. Univ. Dr. Luminița Burcă, a încântat audiența cu 3 lucrări dificile pentru vioară, interpretate cu sensibilitate și talent. 

CANTO

  • IOANA PETRESCU, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București, prof. coordonator Georgeta Ionescu, a făcut mai frumoasă ziua audienței cu interpretarea Ariei Sandrinei ”Noi Donne Poverine”, din opera ”La Finta Giardiniera”, de W.A. Mozart.
  • ANDREI RĂDULESCU, elev în clasa a X-a la Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, care studiază sub îndrumarea prof. Marius Eftimie, a fost revelația acestui concurs de canto. Cu o voce rară și o interpretare pe măsură, Andrei a impresionat publicul și juriul, deopotrivă, cu lied-ul ”Ce te legeni, Codrule”, al compozitorului român Nicolae Bretan. 
  • MĂDĂLINA VASILESCU, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, prof. coordonator Mihaela Andrei, a interpretat cu bucurie Aria Despinei ”Una donna a quindici anni” din opera ”Così fan tutte”, de W.A. Mozart.
  • ALEXIA IOANA VASILESCU, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti, prof. coordonator Mihaela Andrei, a interpretat cu grazie și lirism lied-ul ”El pano Moruno”, al compozitorului spaniol Manuel de Falla.
  • GABRILEA MARIA BĂNCILĂ, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitești, prof coordonator Camelia Clavac, a pus în scenă pentru audiență Aria ”Les oiseaux dans la charmille”, mai cunoscută ca Aria Olympiei sau Aria Păpușii Mecanice din opera ”Povestirile lui Hoffman” a compozitorul german Jacob Offenbach.
  • ANDREEA LAVINIA NIȚU, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte Dinu Lipatti din Pitești, prof. coordonator Andra Bivol Costea, a încântat publicul prezent la Gala Laureaților cu aria ”Tornami a vagheggiar” din opera Alcina a compozitorului Georg Friederich Haendel.

Ca de obicei, odată cu Recitalul Laureaților celei de-a zecea ediții a concursului Premiile Muzicale Dinu Lipatti, bătrânul pian Bechstein – companion de nelipsit al vacanțelor copilăriei lui Dinu Lipatti, dar, cel mai adesea, tăcut în zilele noastre – a prins viață pentru încă o zi. Sub degetele măiastre ale laureaților și ale corepetitorilor, clapele pianului Bechstein au creat emoții de neuitat și clipe încărcate de magie pentru toți cei prezenți la Conacul familiei Lipatti de la Fundățeanca – se mai arată în comunicatul Muzeului Județean Argeș.

Toți laureații din acest an vor primi în dar, pe lângă trofee, Masterclass-uri de specialitate, pentru a-și perfecționa tehnica și arta muzicală:

  • Masterclass-ul adresat laureaților secțiunii Pian va fi susținut de conf. univ. dr. Toma Popovici – Pianist Concertist, Profesor Pian Universitatea Națională de Muzică București
  • Masterclass-ul adresat laureaților secțiunii Vioară va fi susținut de conf. univ dr. Luminița Burcă – Violonist concertist, Profesor Universitatea Națională de Muzică București și Prof. Univ. Dr. Habil, Şcoala doctorală de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest – Timișoara
  • Masterclass-ul adresat laureaților secțiunii Canto va fi susținut de Soprana Mariana Colpoș, conf. univ. dr. Universitatea Națională de Muzică București și fostă soprană în cadrul Operei Naționale București.

Felicitări tuturor concurenților și laureaților și așteptăm cu nerăbdare să descoperim noi tinere talente ale muzicii clasice la următoarele ediții ale Concursului Național Premiile Muzicale Dinu Lipatti! – a mai transmis Muzeul Județean Argeș.

Alexandru Negrilă

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită