Web Analytics
scris luni, 27.11.2023

Argeș. La 19 ani, prins drogat la volan

Sună ca un clișeu, din păcate… Duminică, 26 noiembrie, polițiștii din Câmpulung și de la Stâlpeni au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din Bălilești, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, dar care le-a trezit suspiciuni într-o anume privință.

Argeș. La 19 ani, prins drogat la volan

Citește și: Se circulă pe noul pod de la Dâmbovicioara

Anume că ar putea fi sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv. În urma verificării cu aparatul drugtest au rezultat indicii cu privire la posibila prezență în corpul său a unor substanțe psihoactive.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș aceasta nu reprezintă probă la dosarul penal, dar tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit, deci, dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența unei substanțe psihoactive, conform art. 336, alin.2 din Codul Penal, iar permisul de conducere i-a fost reținut.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită