Web Analytics
scris marți, 08.02.2022

Argeș: Cercetări finalizate într-un dosar de delapidare și înșelăciune. Prejudiciu 5,7 milioane lei

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și înșelăciune, conform art. 295 și 244 din Codul Penal.

Argeș: Cercetări finalizate într-un dosar de delapidare și înșelăciune. Prejudiciu 5,7 milioane lei

Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015, o femeie de 66 de ani, din Pitești, având calitatea de reprezentant al unei societăți comerciale, în baza aceleiași rezoluții infracționale și prin acte repetate, ar fi indus în eroare reprezentantul unor societăți, furnizoare de produse necesare activității beneficiarului, obținând livrarea unor produse, în urma plății prin emiterea unor bilete la ordin, fără ca în contul societății administrate de femeia în cauză să existe disponibil bănesc.

Citește și Bărbat prins sub un mal de pământ, în Trivale! Persoana este în stop cardio-respirator

Prejudiciul cauzat este de peste 3.000.000 de lei. Totodată, aceeași persoană, în perioada ianuarie 2014 – iunie 2016, și-ar fi însușit în interes personal sume de bani din încasările societății pe care o reprezenta, cauzând un prejudiciu de peste 2.700.000 de lei.

Pentru acoperirea prejudiciului, în valoare totală de peste 5.700.000 de lei, a fost instituit sechestru asiguratoriu asupra bunurilor deținute de femeia în cauză. Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită