Sâmbătă, 17 mai, angajații MAI vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. În aceste misiuni vor fi angrenați aproximativ 800 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai altor structuri – a transmis IPJ Argeş în cadrul unei conferinţe de presă.
Citeşte şi: IPJ Argeş: E interzisă continuarea propagandei electorale
„Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI” – a precizat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se vor prezenta sâmbătă la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare în vederea asigurării ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.
Pe parcursul nopții, angajații MAI vor asigura protecția celor 527 de secții de vot constituite la nivel județean, în cele 102 UAT-uri, urmând să le predea președinților birourilor electorale, duminică dimineață, cu sigiliile intacte.
Ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale, Biroul Județean de Administrare a Bazelor de Date și Evidență a Persoanelor Argeș vor avea program de lucru cu publicul până la ora 16:00, iar duminică, în ziua votului, între orele 7:00 și 21:00, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu au documente de identitate valabile și doresc să voteze.
Pentru a verifica programul exact al serviciilor de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau de reședință, Poliţia Argeş vă recomandă să consultați paginile de internet ale acestora.
0 Comentarii