Web Analytics
scris miercuri, 07.12.2022

Argeș. Băut la volan, a rămas fără permis. După două ore, prins din nou la volan, a ajuns în arest!

Marți seara, pe 6 decembrie, în jurul orei 22:30, polițiștii din Argeș au depistat, pe DN 7, pe raza localității Valea Ursului, un bărbat de 61 de ani, din Dănicei, județul Vâlcea, care conducea un autoturism deși se afla sub influența alcoolului.

Argeș. Băut la volan, a rămas fără permis. După două ore, prins din nou la volan, a ajuns în arest!

Citește și: În mintea judecătorului care şi-a luat viaţa injectându-şi benzină în vene

Fiindcă, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar dreptul de conducere al împricinatului a fost suspendat, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare a permisului auto, fără drept de circulație.

Toate bune și… la locul lor, cum s-ar spune, numai că, în jurul orei 1:00, în creierii nopții adică, același bărbat a fost depistat de polițiști, pe raza orașului Ștefănești, tot la volan, dar – așa cum deja am consemnat – cu dreptul de a conduce suspendat și aflându-se sub influența alcoolului.

În cauză a fost întocmit din nou dosar penal, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 7 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, după cum ne precizează biroul de presă al IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...