În urma unor acțiuni desfășurate duminică, 19 februarie, polițiștii din Argeș au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, însumând 2.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, și au confiscat cantitatea de aproximativ 5 metri cubi de material lemnos pentru care nu a putut fi justificată proveniența legală. De asemenea, au fost întocmite și două dosare penale, conform art. 107 și 109 din Legea 46/2008 – Codul Silvic – după cum ne-a informat Biroul de presă al IPJ Argeș.
Citește și: Argeș. Tineri prinși cu drogurile în buzunar
Spre exemplificare, IPJ ne informează că, în ziua precizată, polițiștii din Domnești au depistat un bărbat de 34 de ani, din Coșești, care transporta material lemnos cu un autocamion specializat, pe DJ 731, pe raza comunei Nucșoara, dar avea ceva în neregulă: anume că fotografiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0 nu evidențiau clar încărcătura aflată în mijlocul de transport.
Prin urmare, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.000 de lei.
Tot duminică, polițiștii din Domnești au mai oprit un șofer, de 37 de ani, din Albeștii de Argeș, care transporta material lemnos pe DJ 703I, pe raza comunei Mușătești, fără a davea documente care să ateste proveniența legală sau acte de însoțire a transportului.
Și el a primit o amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Musătești.
0 Comentarii