Web Analytics
scris miercuri, 26.03.2025

Argeș. A dat foc la casa în care locuia. A fost reținut

În seara zilei de mnarți, 25 martie, în jurul orei 18, polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați prin apelul de urgtență 112 cu privire la un incendiu izbucnit la o locuință din comuna Valea Iașului.

Argeș. A dat foc la casa în care locuia. A fost reținut

Citește și: Cu un picior rupt, Mihaela Voinicu a rămas şi fără scaunul de manager la Biblioteca Judeţeană

La fața locului, polițiștii din Albești de Argeș au sprijinit efectiv intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului.

Ulterior, în urma cercetărilor, s-a stabilit că incendiul a fost generat prin folosirea intenționată a sursei de către un bărbat ăn vârstă de 48 de ani, locatar al respectivului imobil – după cum precizează Biroul de presă al IPJ Argeș.

Prin urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, conform art. 253 alin. 4 din Codul Penal.

Iar după administrarea probatoriului, bărbatul de 48 de ani, din Valea Iașului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de miercuri, 26 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...