Web Analytics
scris marți, 30.04.2024

Argeș. 400 de polițiști mobilizați în noaptea de Înviere

În această perioadă a sărbătorilor pascale, până la 6 mai, efectivele Poliției au fost suplimentate în Argeș, ajungându-se astfel la o medie zilnică de aproape 350 de polițiști.

Argeș. 400 de polițiști mobilizați în noaptea de Înviere

Citește și: Noua linie Publitrans, pentru Argeș Mall, funcțională din 1 mai

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, pe lângă siguranța deplasărilor pe drumurile publice, asigurată de peste 70 de polițiștii rutieri aflați, zilnic, la datorie cu 15 aparate radar, acționează și colegii lor de la ordine publică (medie zilnică de peste 200), alături de cei din structurile de investigații criminale, economic, arme, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Polițiștii vor mai avea în atenție, printre altele, și prevenirea faptelor contra patrimoniului (săvârșite prin nesocotirea încrederii sau prin însușirea pe nedrept); prevenirea actelor de comerț ilicit și respectarea normelor sanitar veterinare; prevenirea faptelor care aduc atingere vieții și integrității fizice.

Cele mai multe efective vor fi la datorie în ziua, precum și în noaptea de Învierea Domnului, când vor acționa peste 400 de polițiști .

Miercuri, de 1 mai, polițiștii vor fi în locurile pretabile pentru organizarea de picnicuri, în acțiuni comune cu jandarmii argeșeni și cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, dar și cu alte structuri, iar acțivitățile din noaptea de Înviere vor fi concentrate în zona lăcașelor de cult, cu afluență mare de oameni.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită